Viața și opera
George Coșbuc s-a născut la 20 septembrie 1866 la Hordou, în Țara Năsăudului (satul îi poartă azi numele), al optulea copil al preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc. A urmat liceul la Năsăud și Universitatea din Cluj, colaborând la revista Tribuna din Sibiu, unde a și lucrat ca redactor. Publicarea baladei Nunta Zamfirei (1889) l-a făcut cunoscut peste munți, iar Titu Maiorescu l-a chemat la București, unde s-a stabilit în același an.
Volumul Balade și idile (1893) și apoi Fire de tort (1896) l-au impus ca poetul satului românesc: idilele (Rea de plată, La oglindă, Pe lângă boi), baladele (Moartea lui Fulger, El-Zorab), poeziile de revoltă socială (Noi vrem pământ, Decebal către popor) și peisajele (Iarna pe uliță, Vestitorii primăverii) au intrat definitiv în manuale și în memoria colectivă. Cântece de vitejie (1904) evocă Războiul de Independență. Coșbuc a fost și un mare traducător: Eneida, Odiseea, Sakuntala și, în versiune integrală, Divina Comedie a lui Dante, la care a lucrat două decenii.
A condus împreună cu Alexandru Vlahuță revista Sămănătorul și a fost ales membru al Academiei Române în 1916. Moartea singurului său fiu, Alexandru, într-un accident de automobil, în 1915, l-a doborât. A murit la 9 mai 1918 la București.
