Brâul Cosânzenii

Avea Ileana ochi de soareȘi galben păr, un lan de grâu;Vestmânt avea țesut în floareȘi-un brâu purta pe-ncingătoare,Cum n-a mai fost pe lume brâu.

Era de aur pe tot locul,Un fulger pe-al ei trup încins.El noaptea da lumini ca focul,Și-n brâu sta fetei prins noroculPrecum e-n talismane prins.

Vrăjit era că, de-l va pierde,Norocul ei să piară-n veci,Nici flori mai mult să n-o dezmierde,Să n-afle umbră-n codrul verdeȘi verile să-i fie reci.

Dar Sfântul Soare ziua-ntreagăPândește brâul - l-ar fura.Că lui de mult i-e fata dragă,Iar fata nu vrea să-nțeleagă,Și el acum și-ar răzbuna!

Ea trece-n dulce nepăsarePrin lunci cu flori și doarme-n văi,Iar păzitor pe vânt îl are -Întreaga viață vis îi pareȘi joc își bate de flăcăi.

Dar Făt-Frumos zâmbind s-arată,Și-n drumul lui umblând de-atunciSimțea de-ajuns frumoasa fatăCă viața noastră nu ni-e datăDe dragul unor flori din lunci.

Din ochi albaștri de cicoarePe sânu-i alb de ghiocelCurg lacrimi calde-acum! O doare,Ei inima de drag îi moare,Iar Făt-Frumos, vai, cum e el!

- "Atâta dragoste nebună!Eu nu o simt, tu n-o-nțelegi -Visarea ta la ce ți-e bună?Vrei s-o visăm noi împreună?Atunci tu brâul să-l dezlegi!

Ea tremură zâmbind și geme:- "Norocul meu întreg îl vrei!Ea numai pentru brâu se teme,Că vor afla dușmanii vremeSă-i fure-ntr-asta brâul ei.

- "De ce te temi? Ne vom ascundeÎn noaptea codrului umbrosSub brazii fără grai, pe undeNici ochi de om nu pot pătrunde,Nici flori cu tăinuit miros.

El zice-așa, să zică iară,Să-i facă gândul ei ușor,Iar gându-i se topea de pară -Și-n codru des, în zi de vară,S-ascunde fată și fecior.

Au fost ascunși încât nici floare,Nici ochi de om nu i-au zărit.Dar printre crengi adormitoareDin cer un singur ochi de soareCăzu pe brâu și l-a răpit.

Atunci Ileana și simțeșteCă-i arde plânsul în priviri;Ea după brâu în jur priveșteȘ-aprinsa-i față-ngălbeneșteCă nu e brâul nicăiri.

Și cum ea varsă desperatăUn plâns amar, un cald șiroi,Curgea din cer ploaie curată,Iar dintre ploi lucind s-aratăFrumosul brâu stropit de ploi.

Și-n ceruri călătorul SoareRâdea cu hohot repetatȘi prin văzduhuri plutitoareIzbea săgeți răzbunătoareDe-a lungul brâului furat.

- "Vai, brâul meu! gemea copila.Atât de mult eu l-am temut,Dar Făt-Frumos descinsu-mi-l-a!Și-apoi plângea, mai mare mila,Și-n nopți apoi ea s-a pierdut.

De-atunci totuna este firea,Dar multe nu-s din câte-au fostAzi nu-i Ileana nicăirea,De-abia trăiește-n pomenireaPoveștilor cu dulce rost.

Iar Soarele-n văzduhuri plineDe zâmbetu-i cel cald de foc,Ileano, a uitat de tine!Dar brâul când în minte-i vineÎși bate și-azi de tine joc.

Dac-ai murit, frumoasă fată,Furatul brâu e viu mereu:Când plouă, vara, câteodatăUn brâu de foc pe cer s-arată,Iar noi îi zicem curcubeu.