Coloana de atac

Porniserăm din văi adânciȘi ne târam acum pe brânci

Să nu ne prind-Osman de veste,Că năzuim la deal spre creste,

Căci veste de-ar fi prins ai săi,Noi n-am mai fi ieșit din văi.

Și-așa cu-ncredere vegheatăNoi răsărim pe deal deodată.

Ne văd păgânii, sar pe zid,Potop de foc spre noi deschid.

Dar noi prin foc o rupem iute,Crezându-ne pe sub redute.

Și nu eram! Vedeam de susCă altfel e de cum ne-au spus,

Că pân-acolo-i lungă cale,O râpă-n drum și-adânca vale.

O clipă ca-mpietriți am stat;Maiorul însă-a și plecat

Și ne-am făcut cu toții cruce:Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce!

La vale,-acum, pe râpi curând -Un rând e mort, mai moare-un rând.

Cad bombele-n pământ și scurmăȘi altele mai vin pe urmă;

Ca grindina și plumbii cad,Se-ntunecă și-i vai ca-n iad!

Și-un plumb veni cumplit cu zborulȘi fără glas căzu maiorul.

Atunci un ofițer înalt,Cu spada-n vânt, iar celălalt,

Trăgând mereu din carabină,Săriră-n front; iar pe colină

Noi după dânșii, cot la cot,Suiam orbiș, noi, leatul tot.

Cat ai clipi, muream o sută,Muream mai mulți, căci din redută

Nu plumbi curgeau, ci râu de foc,Și linii-ntregi cădeau pe loc.

Și-un căpitan, cel nalt, sărmanul,Căzuse vârfuind mormanul,

Iar celălalt, acel ce-ochea,Muri trăsnit în fața mea.

Căci uite-așa văzui de binePe-un turc bătrân ochind spre mine,

Iar bietul căpitan nu-șí cumSe puse morții drept în drum.

Am dat să-l prind, ca să nu cadăȘi-atunci căzui cu el grămadă -

Și vezi, și-acum mi-e capul prost,Că nu-nțeleg nici azi ce-a fost:

M-am pomenit la șanț deodatăȘi-o cârp-aveam la cap legată.

De ce și când, de mâna cui?Și-atâta drum eu când făcui?

Voiam să-ntreb, n-aveam pe cine,Căci tot străini pe lângă mine.

Dar cârpa, orice taină-avea,Atâta știu: c-a fost a mea -

Și-acu la șanț! Noi rupem lanțulȘi scoborâm de-a valma șanțul.

Sărim și noi, și turcii sarȘi-i moarte-n șanț, e vai ș-amar,

Ne batem ca-n pierzarea minții,Cu pumnii dăm, mușcăm cu dinții,

Și piept la piept ne zvârcolim,Străbatem repezi și răzbim.

Închid de veci nizamii gura,Iar noi îi dăm pe râpi de-a dura.

Ieșim apoi, ca duși de vânt,Pe fața negrului pământ.

Pe lături ne-ntărim șireagul:Și iat-un căpitan cu steagul

În fruntea noastră drum făcu:- "Ura, băieți, acu-i acu!"

Roiesc turbați pe zid păgânii,Sub zid se-ndeas-orbiș românii

Și-aruncă scări, răzbesc prin fum,Străbat mereu facându-și drum.

- "Trăsniți, copii, tot după mine!"Noi trăsnet după el, vezi bine.

Și iată-l, căpitanu-i susPe meterez un braț a pus,

Dar șapte turci pe el săriră,Și șapte săbii-l și loviră,

Și-al optulea, un turc bărbos,Izbi turbat de sus în jos

În piept cu patul puștii, fiara -Și-atunci pocnind se rupse scara

Și bietul căpitan căzuPe spate-n șanț, și-atâta fu.

Căci s-adunau păgânii gloatăȘi-un om era reduta toată,

Și-ntregul parapet un fes,Atâta se-ngloteau de des.

Cădeam ca frunzele de brumă,Iar sângele curgea cu spumă.

Nici loc să stai, nici drum să treciȘi fum de pușcă, să te-neci.

Și ce-am văzut atunci - minune -Și-n groapă morților voi spune!

Nici chip de-acu să mergi în foc,Nici chip să stai sub zid pe loc.

Se dete semn atuncea oasteiSă părăsească clinul coastei

Și ne-am retras departe-n văi,Striviți, o mână de flăcăi,

Flămânzi și uzi și-ntorși din cale,Cu sufletul topit de jale.