Podul lui Traian

Colo surele ruineCătre Dunăre privescCum tot vine apa, vine -Martori vremilor trecute,Cât sunt astăzi de tăcute,Numai inimii-i vorbesc.

Eu mă uit pe apa surăÎncrețit-abia de vânt;Apa lângă mal murmură.Trec și vremile-nainte,Trec și-aducerile-aminteCum trec toate pe pământ.

Au pierit acele glorii,Și-alte-asemeni nu se nasc -Ah, dar iată luptătoriiScutul lor cum îl aruncă,Sapă, cum le-a dat poruncăMeșterul de la Damasc.

Grinzile de grinzi se leagăPeste munții de granit,Lespezi peste bârne-ncheagăViaduct pe bolți enormeȘi-uriașele lui formeParc-ajung până-n zenit.

Și din câte-avea ținuturiRoma-n stăpânirea sa,Iuți oșteni ascunși sub scuturiVin ca apa revărsată,Cum potopul tău odată,Iahve, peste lumi vărsa.

Podul își îndoaie fierulSub atâți legionari,Tubele-nspăimântă cerul!Istre,-acum te bați în spume!Mulți văzuși tu tari în lume,Însă nu pe cei mai tari!

Cine va mai sta-mpotrivaLeului roman de-acum?Care fulger stăvili-vaGoana răzbunării sale?Ai voinici tu, Decebale,Să oprești furtuna-n drum?

Ori ai tăi sunt cei ce-n gloateIes din codri-ntunecați?De pe câte râuri toateVin la moarte ca la nuntăCu topoare-n mâini, și-nfruntă,Șapte rânduri de-mpărați?...

Ah! visez. Eu la ruineȘi la Dunăre privesc,Cum tot vine apa, vine.Ele stau ruine muteMartori vremilor trecute,Numai inimii-i vorbesc.