Prutul

- Prutule, tu vii turbatȘi cu sânge-amestecat,Și n-ai pace și-alinareȘi n-ai loc cum vii de mare:Ce ți-e iar de spumegare?Și-aduci arme ghintuite,Trupuri de voinici ciuntite,Steaguri de oștiri păgâneȘi cai roibi fără de frâne!Iar de maluri tu izbeștiCapete moldoveneștiȘi prin rădăcini încurciBărbi cărunte, bărbi de turci!Spune, Prutule, măi frate,Spune-mi, ale cui păcate?

- Oliolio! Voinic durut!De când sunt pe lume PrutCe văzui n-am mai văzut!Cât cuprinzi cu ochii-n zareNumai tunuri, numai care,Numai turci bătrâni călare,Numai turci, numai cazaci.Multă-i frunza pe copaci,Dar de stai și seama faciTot erau mai mulți cazaci.Barba lor bătea-le brâulȘi țineau cu dinții frâul,Pe-unde trec ei duc pustiul!Și când i-am văzut, creștine,Că iau calea către mine,Și când le-am văzut mai bineOchii cu fulgerătura,Pletele cu zbârlitura,Bărbile cu-ncâlcitura,Eu de maluri m-am izbitPrins de friguri și-ngrozit,Că mi se negrea vedereaȘi mi se topea putereaȘi-amărât stăteam ca fierea!

Dar când mă-ntorsei spre deal,Maică, ce văzui pe mal!Cât ai face cruce-o dată,Măre iacă mi s-aratăMoldoveni, știuții mei,Prăfuiți și puținteiNici să nu te uiți la ei -Și veneau, veneau, veneau,Turcii-n bărbi bolboroseau,Că pe mal ei ce-ți vedeau?Vedeau fulgeru-n picioare,Alb de arme lucitoareȘi-nfrățit cu sfântul soare,Vedeau vodă bogdănesc:Dare-ar Domnul să trăiescSă mai stau să-l mai privesc!Zările-alergându-le,Vifor măsurându-leFulger despicându-le!Calu-n vânt i se-ncurcaPrin urdii îmi fulgera,Brazdă-n urmă-i revărsa,Brazda roșie-nflăcăratăTot cu sânge-amestecată -N-am mai văzut niciodată!Iar cel vodă bogdănescDa năvală-n căzăcime,Și dă proșca-n tătărime,Iama prin ianicerime,Și prin deset năvăleaDesetul de mi-l răreaȘi, pe turci cum îi izbea,Zarea nu-i mai încăpea!Și-mi părea de-atâta bineCă vedeam că vremea vineȘi-au să-ncapă ei și-n mine!

Oliolio, ce pui de leu!Dragă-i fu lui DumnezeuȘi mult bine-a mai avutMama care l-a născut!Că-l vedeam cum umblă roată.Și-alerga câmpia toată,Luând gloată după gloatăȘi-mpingându-le mereuTot încoaí spre-adâncul meu!S-au încăierat pe malOm cu om, și cal cu cal,Și din piepturi se izbeauȘi cu dinții se rupeau,Și grămezi-grămezi cădeau.Morții-mi închideau cărarea,Sângele-mi mărea vărsarea,Groaza-mi mai creștea turbarea.Și de-aceea vin urlândArme, steaguri aducândȘi cai roibi fără de frâneȘi stăpâni de oști păgâne.Și de-aceea vin turbatMânios și spumegatCă de-atâta uluireNu mai pot să-mi viu în fire!