Prahova

Din pământ, din locuințaMamei tale, ieși zâmbind,Prahova! Și stai miratăȘi te tremură dorințaSă vezi lumea cu lumină!Inima de plâns ți-e plină;Ochii tăi spre soare catăȘi-ai tăi ochi mai vii s-aprind.

În pământ cât e de receȘi-n pământ nu vezi nimic -Nu te mai întoarce-acasă!Eu pe drum te voi petreceCu povești și cu povețe,Voi cânta a ta frumsețe!Lasă lumea ta, o lasă,Tu frumoasă, eu voinic!

Vino-ncet pe-aici, iubită!Adă mâna, să nu caziPeste pietrele din cale!Tu tresari de fericităȘi-mbătată de viață;Soarele-ți răsare-n față -Haid-acum fugind la valePrintre șoptitorii brazi.

Ce frumos se-mbracă dealulCu flori roșii pe-unde treci!Îți întâmpină sosireaMunții ce despart Ardealul,Codrii vechi și plini de noapte,Luncile cu mii de șoapte.Râzi cu hohot la privireaNeguroșilor Buceci?

Uite-acum cât ești de mare,Uite ce frumoasă ești!Tu, sălbatico-ntre fete,Iată sate-acum în zare,Prahova, să fii cuminte!Ține cumpăt la cuvinte,Stăi și pune-ți flori în plete,Mai frumos să te gătești.

Potrivește-ți părul bine;Strânge mijlocelul tău,Pieptul plin ca să-ți răsară!S-or uita flăcăi la tine,Și copile tinerele:Să vorbești frumos cu ele,Să nu-ți scoată vorbă-n țarăCă tu ești crescută rău!

Iată satul! E Azuga.Tu auzi acum întâiDulce vuiet de vioară -Haid,-iubito, haidí cu fuga,Să jucăm și noi chindia!Cum te-aprinde veseliaȘi cum joci tu de ușoară,Și-ai voi să tot rămâi!

Dar te mână-n lume dorulSă vezi lumea! Și tu fugiȘi te pierzi visând cu gândul.Veselă-ți mlădii trupșorulȘi la brâu pui flori de viță,Flori de crâng pui în cosițăȘi pe-alesul tău visându-lTreci prin văi, cu blânde rugi.

Dar auzi! E plin pământulDe răsunete! Pe locUn balaur cât un munteVine-nfiorat ca vântulCu o sută de picioare -Cu mugiri șuierătoare,Și-i c-un ochi de foc în frunteȘi pe nări el varsă foc!

Prahova năvalnic sare,Neștiind aceasta ce-i.Pletele-i rămân răzlețe,Ochii plini de spaimă-i areȘi cu pieptul gol s-aruncăPeste liniștita luncă -Părul ei sunt valuri crețe,Spuma albă-i pieptul ei!

Te-ai speriat, frumoasă fată,Galbenă ce te-ai făcut!A fost tren, n-a fost balaur!Plângi acum și, rușinată,Pieptul plin, vădita taină,Ți-l ascunzi sub larga hainăȘi dai părului de aurTot repaosul pierdut.

Dar tu uiți curând! Și iarăSalți pe netedele lunci,Și cu râsuri repetate,Veselă din cale-afară,Iai câmpiile de-a latul,Și când vezi deoparte satulBați în palme și pe spateCapul gingaș ți-l arunci.

Iat-o! Pe sub râpi înalte,Ea cu hohote adânciFuge, parcă-i urmărită;Strânge pieptul să nu-i salteȘi pe după stânci dispare -Și târziu, departe-n zare,Leneșă și obosită,Iese iar de după stânci.

Câteodată, mânioasă,Spumegând la cotituri,Te azvârli vuind la vale -Dar așa ești mai frumoasă!Ochii negri ți-i întuneci;Și sălbatică aluneci;De-al tău vuiet gem în caleLuniștitele păduri.

Stai! Tu simți un tremur rece!Caraimanul, până-n nori,Stă pândind în cap să-ți cadăPe sub el dacă vei trece!Uite, parcă-l mișcă vântul!Să ne-ajute Domnul sfântul!Uite-acum, să nu ne vadă -Am scăpat! dar ce fiori!

Dar de ce-ți astâmperi pasul?Prahova, de ce te miri?De ce vezi, îți moare minteaȘi-ți întinerește glasul -Iată, vilele răzlețeCu ciudate turnulețe!Tu te-nchini pe dinainteaÎnvechitei mânăstiri.

Vezi castelul în lumină;Brazi trăsniți pe dânsul cad.Și sub codru, visătoare,Trece-n gânduri o reginăPalidă - e Carmen Sylva!Al ei nume pomeni-l-vaCodru-n veci, c-a fost sub soareDoamna codrilor de brad.

Să plecăm, frumoasă fată,Să plecăm, că zăbovim!Iată, Prahovița-n vale,Ca și tine-o alintată,Pribegind cu doru-i volnic!Iată. Câmpina pe colnic,Și Doftana-ți iese-n cale -Și noi tot călătorim.

Și-acum trenul când mai vineNu te temi! Cu el în pasFugi alături, salți nebună,Râzi de el, și el de tine!El ușor și tu ușoară -Dar el zboară, zboară, zboară,Și prin văi departe sunăBatjocoritoru-i glas.

Dar ce ai, frumoasă fată,De ce-ți bate pieptul des?Prahova, după movilăPentru ce te-oprești miratăȘi pleci ochii? Colo-n zareUn flăcău frumos răsare,E Teleajenul, copilă,Simți că este-al tău ales.

Semne el cu mâna-ți face;Tu roșești râzând mereu,Și râzând te-neacă plânsul.Prahova, te las în pace!Nu mai ceri a mea-nsoțire,Te-am adus până la mire:Mână-n mână tu cu dânsulSă plecați cu Dumnezeu!