Pașa Hassan

Pe vodă-l zărește călare trecândPrin șiruri, cu fulgeru-n mână.În lături s-azvârle mulțimea păgână.Căci vodă o-mparte, cărare făcând,Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,Oștirea română.

Cu tropote roibii de spaimă pe malRup frâiele-n zbucium și saltă;Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltăȘi cade-n mocirlă, un val după val,Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal,Se-nchină prin baltă.

Hassan de sub poala pădurii acumLui Mihnea-i trimite-o poruncă:În spatele-oștirii muntene s-aruncăUrlând ianicerii, prin flinte și fum,-Dar pașa rămâne alături de drumDeparte pe luncă.

Mihai îi zărește și-alege vro doi,Se-ntoarce și pleacă spre gloată,Ca volbura toamnei se-nvârte el roatăȘi intră-n urdie ca lupu-ntre oi,Și-o frânge degrabă și-o bate-napoiȘi-o vântură toată.

Hassan, de mirare, e negru-pământ;Nu știe de-i vis, ori aieve-i.El vede cum zboară flăcăii Sucevei,El vede ghiaurul că-i suflet de vântȘi-n față-i puterile turcilor suntTăriile plevei.

Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai;Aleargă năvală nebună.Împrăștie singur pe câți îi adună,Cutreieră câmpul, tăind de pe cai -El vine spre pașă: e groază și vai,Că vine furtună.

- "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spunCă nu te-am găsit nicăierea" -Dar pașa-și pierduse și capul și firea!Cu frâul pe coamă el fuge nebun,Că-n gheară de fiară și-n gură de tunMai dulce-i pierirea.

Sălbaticul vodă e-n zale și-n fierȘi zalele-i zuruie crunte,Gigantică poart-o cupolă pe frunte,Și vorba-i e tunet, răsufletul ger,Iar barba din stânga-i ajunge la cer,Și vodă-i un munte.

- "Stăi, pașă! Să piară azi unul din noi."Dar pașa mai tare zorește;Cu scările-n coapse fugaru-și loveșteȘi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoiEl zboară șoimește.

Turbanul îi cade și-l lasă căzut;Își rupe cu mâna vestmântulCă-n largile-i haine se-mpiedică vântulȘi lui i se pare că-n loc e ținut;Aleargă de groaza pieririi bătut,Mănâncă pământul.

Și-i dârdâie dinții și-i galben-pierit!Dar Alah din ceruri e mare!Și-Alah îi scurtează grozava-i cărareCăci pașa-i de taberi aproape sosit!Spahiii din corturi se-ndeasă grăbit,Să-i deie scăpare.

Și-n ceasul acela Hassan a juratSă zacă de spaimă o lună,Văzut-au și beii că fuga e bunăȘi bietului pașă dreptate i-au dat,Căci vodă ghiaurul în toți a băgatO groază nebună.