El Zorab

La pașa vine un arab,Cu ochii stinși, cu graiul slab.- "Sunt, pașă, neam de beduin,Și de la Bab-el-Manteb vinSă vând pe El-Zorab.

Arabii toți răsar din cort,Să-mi vadă roibul, când îl portȘi-l joc în frâu și-l las în trap!Mi-e drag ca ochii mei din capȘi nu l-aș da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!Uscat e cerul gurii lor;Și de amar îndelungat,Nevestei mele i-a secatAl laptelui izvor!

Ai mei pierduți sunt, pașă, toți:O, mântuie-i, de vrei, că poți!Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac,Dă-mi numai cât socoți!

El poartă calul, dând ocol,În trap grăbit, în pas domol,Și ochii pașei mari s-aprind;Cărunta-i barbă netezindStă mut, de suflet gol.

- "O mie de țechini primești?- "O, pașă, cât de darnic ești!Mai mult decât în visul meu!Să-ți răsplătească Dumnezeu,Așa cum îmi plătești!

Arabul ia, cu ochii pliniDe zâmbet, mia de țechini -De-acum, de-acum ei sunt scăpați,De-acum vor fi și ei bogați,N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,Nu-i vor cerși copiii-n drum,Nevasta lui se va-ntrema;Și vor avea și ei ce daSăracilor de-acum! -

El strânge banii mai cu foc,Și pleacă, beat de mult noroc,Și-aleargă dus d-un singur gând,Deodată însă, tremurând,Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, și palSe clatină, ca dus de-un val,Apoi la cal privește drept;Cu pașii rari, cu fruntea-n piept,S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângândȘi-n aspra-i coamă îngropândObrajii palizi: - "Pui de leu,Suspină trist. Odorul meu,Tu știi că eu te vând!

Copiii mei nu s-or jucaMai mult cu frunze-n coama ta,Nu te-or petrece la izvor:De-acum smochini, din mâna lor,Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieși cu dragSă-ntindă mâinile din prag,Să-i iau cu mine-n șea pe rând!Ei nu vor mai ieși râzândÎn calea mea șirag!

Copiii mei cum să-i îmbunNevestei mele ce să-i spun,Când va-ntreba de El-ZorabVa râde-ntregul neam arabDe bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,Pe El-Zorab nu-l vei vedeaDe-acum, urmându-te la pas,Nici în genunchi la al tău glasEl nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,N-ai să-l mai vezi în zbor nebunPe urma unui șoim ușorCa să-ți împuște șoimu-n zbor;Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vântArdun al tău în alb vestmânt;Și ca să simți sosirea luiMai mult de-acum tu n-o să puiUrechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,De-acum eu nu te voi vedeaCum ții tu nările-n pământȘi coada ta fuior în vânt,În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,Cum joci al coamei galben râu.Cum iei pământul în galopȘi cum te-așterni ca un potopDe trăsnete-n pustiu!

Știa pustiul de noi doiȘi zarea se-ngrozea de noi -Și tu de-acum al cui vei fi?Și cine te va mai scutiDe vânturi și de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,Te-or înjura cu toți pe rândȘi te vor bate,-odorul meu,Și te-or purta și mult, și greu;Lăsa-te-vor flămând!

Și te vor bate,-odorul meu,Să mori tu, cel crescut de noi!...Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac,Dar fără cal eu ce să fac:Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă pașa: - "Ești nebun?Voiești pe ianiceri să-i punSă te de-a câinilor? Așa!E calul meu, și n-așteptaDe două ori să-ți spun!

- Al tău? Acel care-l crescuIubindu-l, cine-i: eu ori tu?De dreapta cui ascultă el,Din leu turbat făcându-l miel?Al tău? O, pașă, nu!

Al meu e! Pentru calul meuMă prind de piept cu Dumnezeu -Ai inimă! Tu poți să aiMai vrednici și mai mândri cai,Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!Alah e drept și-Alah din cerVa judeca ce-i între noi,Că mă răpești și mă despoi,M-arunci pe drum să pier.

Și lumea te va blestema,Că-i blestem făptuirea ta!Voi merge, pașă, să cerșesc,Dar mila voastră n-o primesc -Ce bine-mi poți tu da?

Dă pașa semn. - "Să-l dezbrăcațiȘi binele în vergi i-l dați!Sar eunucii, vin, îl prind -Se-ntoarce-arabul răsărindCu ochii înghețați...

El scoate grabnic un pumnal,Și-un val de sânge, roșu valDe sânge cald a izvorâtDin nobil-încomatul gât,Și cade mortul cal.

Stă pașa beat, cu ochi topiți,Se trag spahiii-ncremeniți.Și-arabul, în genunchi plecat,Sărută sângele-nchegatPe ochii-nțepeniți.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâniȘi-aruncă fierul crunt din mâini:- "Te-or răzbuna copiii mei!Și-acum mă taie, dacă vrei,Și-aruncă-mă la câini!