Autori
Autori

La oglindă

de George Coșbuc

Azi am să-ncrestez în grindă -Jos din cui acum, oglindă!Mama-i dusă-n sat! Cu dorulAzi e singur puișorul,Și-am închis ușa la tindăCu zăvorul.

Iată-mă! Tot eu cea veche!Ochii? hai, ce mai pereche!Și ce cap frumos răsare!Nu-i al meu? Al meu e oare?Dar al cui! Și la urecheUite-o floare.

Asta-s eu! Și sunt voinică!Cine-a zis că eu sunt mică?Uite, zău, acum iau seamaCă-mi stă bine-n cap năframaȘi ce fată frumușicăAre mama!

Mă gândeam eu că-s frumoasă!Dar cum nu! Și mama-mi coasăȘorț cu flori, minune mare -Nu-s eu fată ca oricare:Mama poate fi făloasăCă mă are.

Știi ce-a zis și ieri la vie?A zis: - "Ce-mi tot spun ei mie!Am și eu numai o fată,Și n-o dau să fie dată;Cui o dau voiesc să-mi fieOm odată".

Mai știu eu! Și-așa se poate!Multe știu, dar nu știu toate.Mama-mi dă învățăturăCum se țese-o pânzătură,Nu cum stau cei dragi de vorbăGură-n gură.

N-am să țes doar viața-ntreagă!Lasí să văd și cum să leagăDragostea - dar știu eu bine!Din frumos ce-l placi ea vine -Hai, mă prind feciorii dragăȘi pe mine!

Că-s subțire! Să mă frângăCine-i om, cu mâna stângă!Dar așa te place dorul:Subțirea, cu binișorulCând te strânge el, să-ți strângăTot trupșorul.

Brațul drept dacă-l întindeRoată peste brâu te prindeȘi te-ntreabă: "Dragă, strângu-l?Și tu-l cerți, dar el, nătângul,Ca răspuns te mai cuprindeȘi cu stângul.

Iar de-ți cere și-o guriță -Doamne! Cine-i la portiță?Om să fie? Nu e cine!Hai, e vântul! Uite-mi vineSă văd oare cu cosițăSta-mi-ar bine?

O, că-mi stă mie-n tot felul!Să mă port cu-ncetinelul:Uite salbă, brâu, și toate!Și cosițe cumpărate,Stai, să-nchei și testemelulPe la spate.

Uite ce bujor de fată -Stai să te sărut o dată!Tu mă poți, oglindă, spune!Ei, tu doară nu te-i puneSă mă spui! Tu ai, surată,Gânduri bune.

De-ar ști mama! Vai, să știeCe-i fac azi, mi-ar da ea mie!D-apoi! N-am să fiu tot fată,Voi fi și nevast-odată:Lasí să văd cât e de bineMăritată.

Că mi-a spus bunica mieCă nevasta una știeMai mult decât fata, juna,Ei, dar ce? Nu mi-a spus buna -Și mă mir eu ce-o să fieAsta una!

Brâu-i pus! Acum, din ladăMai ieu șorțu! O să-mi șadăFată cum îmi stă nevastă...Aolio! Mama-n ogradă!Era gata să mă vadăPe fereastă.

Ce să fac? Unde-mi stă capul?Grabnic, hai să-nchid dulapulSă mă port să nu mă prindă.Salbă jos! Și-n cui oglindă!Ce-am uitat? Închisă ușaDe la tindă.

Intră-n casă? O, ba bine,Și-a găsit niște vecine,Stă la sfat... toată-s văpaie!Junghiul peste piept mă taie;Doamne, de-ar fi dat de mine,Ce bătaie!