Viața și opera
Dimitrie Bolintineanu s-a născut în 1819 la Bolintin-Vale, lângă București, fiu al unui arendaș de origine aromână. Rămas orfan de tânăr, a fost copist și funcționar și a debutat în 1842, în Curierul de ambe sexe al lui Ion Heliade Rădulescu, cu elegia O fată tânără pe patul morții, care i-a adus faima peste noapte și o bursă la Paris din partea Societății Literare.
A participat la Revoluția de la 1848, a redactat gazeta Poporul suveran și, după înfrângere, a trăit în exil la Paris și la Constantinopol, călătorind în Palestina, Egipt, Macedonia și la Muntele Athos; din aceste drumuri s-au născut volume de note de călătorie și poeziile din Florile Bosforului și Macedonele. Faima lui durabilă vine din Legendele istorice, balade despre voievozi și eroi (Muma lui Ștefan cel Mare, Mircea cel Mare și solii, Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare), pe care generații de școlari le-au știut pe de rost. A scris și primele romane românești, Manoil (1855) și Elena (1862).
Întors în țară după Unire, a fost ministru de externe și ministru al cultelor și instrucțiunii publice sub Alexandru Ioan Cuza și a sprijinit reformele domnitorului. Bolnav și sărac, a murit la 20 august 1872 la spitalul Pantelimon din București.
