Domnul Mavrogheni

Domnul Mavrogheni pleacă cu oștireȘi, chemând boierii, zice cu mărire:- "Astăzi este timpul să vă războițiȘi prin dalbe lupte să vă nemuriți.Cela ce roșește a trăi-n robie,Către-o mândra moarte să-mi urmeze mie!"L-aste sfinte vorbe, vai! boierii-au râs!Și cu ironie domnului au zis:- "Portul nu ne iartă, doamne, a ne bate!"Nobilă mânie sufletu-i străbate,Dar frângându-și dorul iară le-a vorbit:- "Ce? în țara unde viața a domnitAstăzi nu mai este nici un suflet mareCe să bată încă de neatârnare,Pe câmpia unde numărau pe floriÎn trecut vitejii ageri luptători?Nu mai e scăpare pentru ăst pământ!Inimile voastre sunt un trist mormânt,Unde nici o floare nu mai înflorește,Unde nici o rază nu mai strălucește!Să-mi aducă caii ăstor mari boieri,Lor le dau eu ranguri pentru cavaleri!Ei merg la bătaie, fără-mpotrivire,Numai lor se cade cinste și mărire."Astfel zice domnul trist și abătut.Însă din mulțime iată au părutCăpitani de frunte, plini de vitejie,De amorul țării și mărinimie.- "În aceste locuri, deși suferim,Însă pentru țară mergem să murim!"Ei plecară-ndată să se războiască;La Tismana bate armia nemțească.