Fata de la Cozia

Trâmbița răsună sus pe coasta verde;Armia lui Țepeș printre brazi se pierde.- "Iată! strig vitejii, mândrul căpitanCe-a ucis cu mâna-i pașa musulman!"

Domnul îl sărută și cu bucurie:- "Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție?Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea;Dacă vrei soție, da-ți-voi fata mea!"

- "Doamne! nu voi aur, nici onori deșarte:N-am venit în lupte sa-mi trag așa parte;Plângerile țării brațul mi-a-narmat;Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.Iar de este vorba să-mi dai soțioară,Află că eu însumi sunt o fetișoară!"

La aceste vorbe junele frumosCoiful își aruncă, păru-i cade-undos.Toată adunarea vede cu răpireO fetiță dulce ca o fericire.Domnul se răpeste de mândrețea ei.- "Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?"

- " Doamne, zise fata, vrei să fiu soțieUnui din ostașii care-mi place mie?Toți sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc."

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioareȘi cu o vorbire dulce rugătoare:- "Fii a mea domniță și îți jur pe cerPentru tine-n lume să trăiesc, să pier!"

La aceste vorbe tânăra fecioarăRumenind la față ca o rozișoară:- "Dacă vei iubirea-mi să o dobândești,Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești!"