Ziua bună la țară

Țară dulce și frumoasă,Tu, ce-ai fost gloria mea,Eu mă duc, fii sănătoasă!Nu știu de te-oi revedea.

Dar ce-mi pasă oare mieDacă pe pământ străin,Dacă în călătorieMoartea îmi va zice: vin’!

Vai! în sânu-ți dulce, oareSunt eu mai puțin străinCând pe toată ziua moareVisul sufletului lin?

Iară se ridică norul.Vasul tău nu este-n port,Vânturi rele ca și dorulCătre negre stânci te port.

Mâine va veni străinulSă te prade, țara mea!Mâine îți vor smulge sânul,Mâine te-or îngenuchea.

Și tu n-ai nici mângâiereaApărându-te, să mori.Ei ți-au degradat durerea!Și mormântu-ți n-are flori!

Ți-au făcut cununi de spineCa iudeii lui Isus,Și râzând amar de tine,"Ai unirea!" ei ți-au spus!

Dar ei ți-au luat din mânăArmele ce ai avut.Dragă patrie română,Ce rău oare le-ai făcut?

La străini te-or da-n prădare,Vai! și pe cămașa taFiii vitregi cu turbareSorții lor vor arunca.

Te-au lăsat în slăbiciune,Fără legi, să putrezeștiȘi prin dulce moliciuneTe-au lăsat să te slăbești!

Când chiar fiii-ți te ucide,Ce blestemi pe cel străin?Țara mea se sinucide!Moartea este-n al ei sân!

Fiii tăi nu vor dreptatea,S-a văzut atâția ani!Ei invoacă libertateaCa să fie ei tirani!

Către-acestea, dragă țară,Tu poți încă a trăi,Numai cei ce te-ncărcară,Numai ei vor veștezi.

Astfel toamna când soseșteFrunzele în pomi pălesc,Vântul aspru le răpește,Putrede se risipesc.

Dar când primăvara vinePomul a reînverzit,Paseri cu cântări sublimeNouă viață i-a vestit.