Năvala lui Țepeș

Noaptea-i furtunoasă, și superbul domnÎn deșert mai cheamă fugătorul somn:O gândire mare sufletu-i îmbată;Printr-o faptă rară să triumfe cată.

Printre noapte, ploaie, tunete de foc,Cu cinci mii de roșii el își face loc:Cum furtuna cade p-ape dormitoareSi d-odată-nalță valuri mugitoare,În ordia turca roșii năvălesc...Turcii se deșteaptă, strigă, s-amețesc.

Sunetele d-arme, strigăte turbate,Printre vijelie zbor amestecate;Caii calcă rânduri de fărămături;Sângele ca ploaia cură din săcuri.

Mohamed sub cortu-i dulcea pace cată;Vise grațioase sufletu-i îmbată.Ușile, la cortu-i, iată, se smicescȘi pe cal apare domnul românesc.Mohamed p-o poartă repede dispare...Printre umbra deasă caută scăpare.

Când pe fruntea nopții ziorile se joc,Domnul cu românii las al luptei loc;Dar sultanul cearcă spăimă-atât de rară,Cât, la miezul zilei, fuge spre hotară.