Un ostaș român închis peste Dunăre

Porumbiță întristată!Eu ca tine sunt străin,Și-ntr-o țară depărtatăTu cânți tristă, eu suspin!

Însă tu ai aripioare,Poți te-ntoarce când vei vrea;Iar eu plâng în închisoareDupă dulcea țara mea!

Tu ai poate-o sorioarăCe te cheamă ne-ncetat;Iar eu am o drăgușoarăCe în lacrimi am lăsat.

Însă tu ai aripioare,Poți te-ntoarce când vei vrea,Iar eu gem în închisoareDupă mândrulița mea!

Zboară, pasăre curată!Și te-ntoarnă-n țara ta:Iar eu, floare aruncatăPe alt țărm, mă voi usca!