Muma lui Ștefan cel Mare
IPe o stâncă neagră, într-un vechi castel,Unde cură-n poale un râu mititel,Plânge și suspină tânăra domniță,Dulce și suavă ca o garofiță;Căci în bătălie soțul ei doritA plecat cu oastea și n-a mai venit.Ochii săi albaștri ard în lăcrimeleCum lucesc în rouă două viorele;Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,Rozele și crinii pe față-i se-ngân.Însă doamna soacră lângă ea vegheazăȘi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.
IIUn orologiu sună noaptea jumătate.În castel în poartă oare cine bate?- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;Eu, și de la oaste mă întorc rănit.Soarta noastră fuse crudă astă dată:Mica mea oștire fuge sfărămată.Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor...Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"Tânăra domniță la fereastră sare.- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.Apoi ea la poartă atunci a ieșitȘi-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:- "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe;Brațul său prin taberi mii de morți împarte.Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!Însă dacă cerul, vrând să-ngreuiezeAnii vieții mele și să mă-ntristeze,Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,Apoi tu aice fără biruințăNu poți ca să intri cu a mea voință.Du-te la oștire! Pentru țara mori!Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!"
IIIȘtefan se întoarce și din cornu-i sună;Oastea lui zdrobită de prin văi adună.Lupta iar începe... Dușmanii zdrobițiCad ca niște spice, de securi loviți.
Despre poezie
Balada face parte din Legendele istorice ale lui Bolintineanu, ciclul de poeme despre voievozi și eroi din care generații de școlari au învățat istoria în versuri. Ea pornește de la o legendă a cronicilor: după o luptă pierdută, Ștefan cel Mare, rănit, bate noaptea la poarta cetății, iar mama sa refuză să-i deschidă și îl trimite înapoi la oaste: „Du-te la oștire! Pentru țara mori! / Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!”.
Poemul e împărțit în trei tablouri, ca o mică dramă: castelul de pe „stânca neagră” în care tânăra domniță își plânge soțul, dialogul de la poartă, în care mama își reneagă fiul învins („De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!”), și întoarcerea lui Ștefan, care își adună oastea și biruie. Versul lung, cu ritm de marș, și imaginile romantice au făcut din Muma lui Ștefan cel Mare cea mai recitată dintre legendele lui Bolintineanu.