Dorul româncei

De-ar vrea bunul DumnezeuSă-mi asculte dorul meu!De-aș avea un copilaș,Dragul mamei îngeraș!

Cât e ziuă, cât e noapte,I-aș șopti cu blânde șoapte.Cât e noapte, cât e zi,Tot la sânu-mi l-aș păzi!

L-aș păzi, l-aș dezmierda,Mii de sărutări i-aș da,Și i-aș zice-ncetișor:Nani, nani, puișor!

De-ar fi cerul cu priință,Să-mplinească-a mea dorință!De mi-ar da un băiețel,Dragul mamei voinicel!

N-ar fi prunc mai fericitȘi pe lume mai iubit!Alt copil n-ar fi ca el,Mititel și frumușel!

Obrăjelu-i ca de spumeN-ar avea seamăn pe lume!N-ar fi ochii nimăruiDulci ca ochișorii lui!

Iar eu, mândră măiculiță,Pe-ai săi ochi, pe-a sa gurițâNe-ncetat l-aș săruta,Săruta și i-aș cânta.

Și i-aș face-o descântareSă ajungă-un viteaz mare,Un viteaz ce-ar străluci,Cum n-a fost, nici n-ar mai fi

Și l-aș pune să se culcePe-al meu sân, legănat dulce,Și i-aș zice-ncetișor:Nani, nani, puișor!