Autori
Autori

Mare aeterna

de Octavian Goga

Eternă mare, ca și-odinioară,Fără hotar și fără de hodină,De întrebări și neastâmpăr plină,Azi goana mea la malul tău coboară.

Cu tresăltări de ape și luminăOglinda ta prelung mă înfioară,Și-nchise răni încep din nou să doară,Din flăcări vechi ce-n mintea mea se-mbină.

Pe rând, pe rând, eu simt cum reînvieCântată parcă-n surle și chimvale,Uitata noastră mare-mpărăție.

Și nu mai știu ce mi se par mai grele:Povețele nemărginirii tale,Sau tainele adâncurilor mele...