Moștenire

Într-un amurg primăvăratic,Într-un amurg cu flori de tei,Tu mi-ai trimis întâia razăDin ochii mari și farisei...

Eu nu știam unde ți-e caleaȘi nu știam de unde vii,Solie mândră rătăcităLa pragul unei curți pustii.

O clipă te-am simțit aproapeCa strălucirea unui fulg.Te-ai dus apoi - și eu zadarnicAș vrea din minte să te smulg.

Dar cu fiorul clipei mute,De-atunci eu sufletu-mi alint,Ea-mi țese zbuciumul de-aieveaȘi-mi țese visele ce mint.

Mă-ntreb: ce soartă rea mă faceUn rob de-a pururi să-ți rămân,Să-și ard-o veșnicie-n mineFăclia dorului păgân?

Pesemne noi odinioarăÎn alte lumi ne-am cunoscutȘi-n noua întrupare-aducemUn strop din vechiul nostru lut.

Tu vii cu vechea stăpânireÎn fulgerul unei priviri,Pe când pe mine mă supuneBlestemul tristei moșteniri.