Nu mă înțelegi

În ochii mei acuma nimic nu are prețCa taina ce ascunde a tale frumuseți;Căci pentru care altă minune decât tineMi-aș risipi o viață de cugetări seninePe basme și nimicuri, cuvinte cumpănind,Cu pieritorul sunet al lor să te cuprind,În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec,Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Și azi când a mea minte, a farmecului roabă,Din orișice durere îți face o podoabă,Și când răsai nainte-mi ca marmura de clară,Când ochiul tău cel mândru străluce în afară,Întunecând privirea-mi, de nu pot să văd încăCe-adânc trecut de gânduri e-n noaptea lui adâncă,Azi când a mea iubire e-atâta de curatăCa farmecul de care tu ești împresurată,Ca setea cea eternă ce-o au dupăolaltăLumina de-ntunerec și marmura de daltă,Când dorul meu e-atâta de-adânc și-atât de sfântCum nu mai e nimica în cer și pe pământ,Când e o-namorare de tot ce e al tău,De-un zâmbet, de-un cutremur, de bine și de rău,Când ești enigma însăși a vieții mele-ntregi...Azi văd din a ta vorbă că nu mă înțelegi!