Somnul

Când numai luna singură din noapteVeghează din întinderea albastră,Și când o rază albă, visătoare,S-a strecurat sfioasă prin fereastrăȘi-a adormit pe pernă, lângă tine, -Atunci din cer, cu aripi nevăzute,Copilul morții - somnul - tainic vine,Pe ochii-nchiși, ușor să te sărute...

Tu, dragul meu, dacă te simți prea singurȘi n-ai pe nime-n camera săracăDecât un nou dușman și oaspe: foamea...Închide ochii! Foamea o să-ți treacă,Și fără veste somnul îți aduceO masă cu împărătești bucate, -Belșugul unei lumi mai fericite,Cu soare cald și parcuri, și palate...

Și nu te miri, așa firesc îți pare,Când vin din trista lor singurătateIcoane scumpe de odinioară,Ființe dragi, de mult înmormântate.. . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . .O, înger blând, alinător durerii!De pe cernita sufletului-zare,Ridică-mi vălu-n fiecare noapteSă văd splendoarea lumii viitoare!...

Mi-aduc aminte...-n serile de iarnă,La gura sobei, - fără să-mi dau seama,Mă cuprindeai în brațe moi de visuri,Când îmi spunea povești frumoase mama...Și-acuma simt singurătatea receȘi tot pustiul nopților târzii.Te chem să-mi vindeci sufletul, o clipă, -Dar în zadar te chem, - că nu mai vii!

O, vino iar... și să-mi aduci cu tineIubitul chip de care sunt departe!Atâta am, în lumea asta mare,Și răutatea lumii ne desparte...Sărută-mi ochii! - Dintre ea și mine,Pieri-va ca prin farmec depărtarea:Zâmbind frumoasă îmi întinde guraȘi-n vis e-atât de dulce sărutarea...