Rapsodii de toamnă

I

A trecut întâi o boarePe deasupra viilor,Și-a furat de prin ponoarePuful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de lirăI-au răspuns fânețele.Toate florile șoptiră,Întorcându-și fețele.

Un salcâm privi spre munteMândru ca o flamură.Solzii frunzelor mărunteS-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coțofanăFără ocupațieA adus o veste-n goanăȘi-a făcut senzație:

Cică-n munte, la povarnă,Plopii și răsurileSpun că vine-un vânt de iarnăRăscolind pădurile.

Și-auzind din depărtareVocea lui tiranică,Toți ciulinii pe cărareFug cuprinși de panică...

Zvonul prin livezi coboară.Colo jos, pe mlaștină.S-a-ntâlnit un pui de cioarăC-un bâtlan de baștină

Și din treacăt îi aruncăAltă veste stranie,C-au pornit-o peste luncăFrunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,Ies din șanțuri vrăbiile.Papura pe lac se zbateLegănându-și săbiile.

Un lăstun, în frac, apareSus pe-un vârf de trestieCa să ție-o cuvântareÎn această chestie.

Dar broscoii din răstoacăÎl insultă-n pauzeȘi din papură-l provoacăCu prelungi aplauze.

Lișițele-ncep să strigeCa de mama focului.Cocostârci, pe catalige,Vin la fața locului.

Un țânțar, nervos și foarteSlab de constituție,În zadar vrea să ia parteȘi el la discuție.

Când deodată un erete,Polițai din naștere,Peste baltă și boscheteVine-n recunoaștere

Cu poruncă de la centruContra vinovatului,Ca să-l aresteze pentruSiguranța statului...

De emoție, în surdină,Sub un snop de bozie,O păstaie de sulcinăA făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.Peste straturi, dalia,Ca o doamnă din elităÎși îndreaptă talia.

Trei petunii subțirele,Farmec dând regretelor,Stau de vorbă între ele:"Ce ne facem, fetelor?..."

Floarea-soarelui, bătrână,De pe-acum se sperieC-au să-i cadă în țărânăDinții, de mizerie.

Și cu galbena ei zdreanțăStă-n lumina matură,Ca un talger de balanțăAplecat pe-o latură...

Între gâze, fără fricăSe re-ncep idilele.Doar o gărgăriță mică,Blestemându-și zilele,

Necăjită cere sfatulUnei molii tinere,Că i-a dispărut bărbatulÎn costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n șagăGreierii din flaute."Uf, ce lume, soro dragă!"Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunțeMort de inaniție.Și-acum pleacă să anunțeCazul la poliție.

IV

Buruienile-ngroziteDe-așa vremi protivniceSe vorbiră pe șoptiteSă se facă schivnice.

Și cum știe-o rugăciuneDoamna măsălariță,Tot soborul îi propuneS-o aleagă stariță.

Numai colo sus, prin vie,Rumenele lobodeVor de-acuma-n văduvieSă trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăgunaA-nvățat un brustureSă le spuie-n față unaCare să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulăPururea-n vibrație,Și-a oprit o libelulăZborul plin de grație.

Mic, cu solzi ca de balaur,Trupu-i fin se clatină,Giuvaer de smalț și aurCu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe colineScade animația...De mirare parcă-și țineVântul respirația.

Zboară vești contradictorii,Se-ntretaie știrile...Ce e?... Ce e?... Spre podgoriiToți întorc privirile.

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,Așternând pământuluiHaina ei cu trenă lungăDe culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,Zâna melopeelor,Spaima florilor și DoamnaCucurbitaceelor...

Lung își flutură spre vale,Ca-ntr-un nimb de glorie,Peste șolduri triumfaleHaina iluzorie.

Apoi pleacă mai departePustiind cărările,Cu alai de frunze moarteSă colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!Muza mea satiricăV-a-nchinat de drag la toateCâte-o strofă lirică.

Dar când știu c-o să vă-nghețeIarna mizerabilă,Mă cuprinde o tristețeIremediabilă...