Steluța

Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie,Stea dulce și iubită a sufletului meu!Și care-odinioară luceai atât de viePe când eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!În veci printre steluțe te cată al meu dor,Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină,Pe plaiul nemuririi se naltă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, și mulți vor trece încăDin ora de urgie în care te-am pierdut!Și doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncăCa trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!Simpri! mărețe visuri de falnic viitor!V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoareCe las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcireN-am altă mângâiere mai vie pe pământDecât să-nalț la tine duioasa mea gândire,Stelută zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viață eu te-am iubit pe tine,O, dulce dezmierdare a sufletului meu!Și multă fericire ai revărsat în minePe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit,Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,De scumpe, și fierbinte, și dulce sărutări,De zile luminoase și îndumnezeite,De nopți venețiane și pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieții mele,Ce mângâie și-nvie duioasă-inima mea,Și care se unește cu harpele din steleCând mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,Ai deșteptat în mine poetice simțiri,Primește-n altă lume aceste lăcrimioareCa un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!