Malul Siretului

Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridicăȘi, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică.Râul luciu se-ncovoiae sub copaci ca un balaurCe în raza dimineții mișcă solzii lui de aur.

Eu mă duc în faptul zilei, mă așez pe malu-i verdeȘi privesc cum apa curge și la cotiri ea se pierde,Cum se schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos,Cum adoarme la bulboace, săpând malul nisipos.

Când o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară,Când o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteoară,Când sălbaticele rațe se abat din zborul lor,Bătând apa-ntunecată de un nour trecător.

Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la valeCu cel râu care-n veci curge, fără-a se opri din cale,Lunca-n juru-mi clocotește; o șopârlă de smaraldCată țintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.