Bradul

Sus pe culme bradul verdeSub zăpada albicioasăPrintre negură se pierdeCa o fantasmă geroasă,

Și privește cu-ntristareCum se primblă prin răstoaceIarna pe un urs călare,Iarna cu șapte cojoace.

El se scutură și zice:"În zadar tu, vrăjitoare,Aduci viforul pe-aice,Aduci zile fără soare.

În zadar îngheți pământul,Ucizi florile și stupiiȘi trimiți moartea cu vântulȘi trimiți foamea cu lupii.

În zadar a ta suflareApa-n râuri o încheagă,Șterge urma pe cărareȘi de mine m-i leagă.

În zadar aduci cu tineCorbul negru și prădalnic,Și din codrii cu jivineFaci să iasă urlet jalnic.

În zadar, urgie crudă,Lungești noaptea-ntunecoasăȘi, râzând de-a lumii trudă,Scurtezi ziua luminoasă.

În zadar îmi pui povarăDe zăpadă și de gheață.Fie iarnă, fie vară,Eu păstrez a mea verdeață!"