Trecutul
S-abat mustrări din altă vreme,Din vremea când nu ne știam,Și vin pe nume să mă cheme,Să-mi strige nopțile la geam,Ca o pădure de blesteme...
Trecutul tău de-odinioară,Prăpastie cu multe guri,Cu întrebări ce mă-nfioară,Cu șerpuiri și cotituri...Trecutul, nesătulă fiară...
Trecutul, umbră vinovată,Tâlhar scăpat de sub zăvor,Din cripta lui întunecată,Se furișează, călător,Și lângă patul meu s-arată.
Trecutul, cioclu de morminte,Sinistru oaspete de-amurg,Neguțător de jurăminte,Din haina-i ciuruită curg,Drept zdrențe, -aducerile-aminte.
El vine tainic să dezgroapeTot ce-am închis în țintirim,Ne-aduce lacrimi în pleoape...- Dă-mi mâna ta, să-l gâtuim,Trecutul, când îl simți aproape...