Solus ero

Tu, preacurată rază, ce-ai coborât din steleSă luminezi în noaptea singurătății mele,Ascultă-mi rugăciunea, ce-o gem cu buza arsă:Din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.Păcătuiește raza curată, viorie,Când se oprește-n drumu-i pe-o strașină pustie,Învestmântând cu picuri din sfânta ei văpaieO scorbură, ce poartă un cuib de cucuvaie.Vezi, zboar-atâția fluturi în necuprinsul firii,Și strălucesc pe câmpuri, în floare, trandafirii.În calea ta senină, spre ei îndreaptă-ți zborul,Căci lor te dete-n gându-i de-viață-dătătorul,Tu, preacurată rază, ce-ai rătăcit din stele,Să luminezi o clipă singurătății mele.

Eu port în mine noaptea, și-n bezna ei adâncăMi-e sufletul un vultur înlănțuit de-o stâncă;Ar vrea adâncul bolții cu zboru-i să-ntretaie,Prin câmpuri de lumină, prin drumuri de văpaie,Să-și scalde ochii tulburi în râuri largi de stele...Dar aspra țintuire a lanțurilor greleCu praful sur al pietrei îi înfrățește rostul...Zadarnic vrea să-și cate în ceruri adăpostul:Cu glas nebun el urlă, și bl?stemă, și țipă,Și sânge cald stropește trudita lui aripă,Și veșnic o să lupte, în patima-i păgână,Cu bulgării de piatră, cu lumea de țărână...

Zâmbind amar se-ntreabă deci mintea gânditoare:De ce-ar veni la mine făptura ta de floare?Tu, înger cu ochi limpezi, cu aripi de mătasă,De ce să te cutremuri de-o luptă nențeleasă?Când zboară-atâția fluturi în necuprinsul firii,Și strălucesc pe câmpuri, în soare, trandafirii...