Sara

Bolta și-a cernit năframaCa o mamă întristată,Floarea-soarelui pe câmpuriPleacă fruntea-ngândurată.

Zarea-și picură argintulPe ovezele de aur,Ostenit, din aripi bate,Ca un vis pribeag, un graur.

Codrul cântăreții-și culcă,Doarme trestia bolnavă,Dorm doi pui de nevăstuicăSub o brazdă de otavă.

S-a oprit trudita moară,Doarme apa la irugă,Răzimat pe coate-adoarmeUn cioban întins pe glugă.

Doarme cerul și pământulÎntr-o dulce-mbrățișare...Doar izvorul mai tresaltăCa un sân de fată mare.