Din larg

Eu urc spre culme... Mi-a rămas în urmăNoroiul prins în putreda-i osândă,Înfrigurata patimilor turmă,Cu chiot lung de-ntrecere flămândă...

Eu urc... Acolo jos, în adâncime,Aud viața ce-și întinde hora;E necurmatul cântec din vechime.Îl știu... Mai bine n-o să-l știe nime,Căci am băut din cupa tuturoraȘi l-am plătit cu lacrimi și cu rime...

Acum, în drum când mă opresc vreodatăȘi fac popas la noua cotitură,Priveliștea din înălțimi s-aratăAtât de-ngustă, strâmbă și ciudată.Cu valul ei de dragoste și ură,Că orice pas de mergere-nainteÎmi năruie-o aducere-aminte,Îmi frânge-un glas, un zâmbet, o icoană...

Din câte jos, m-au urmărit în goană...Și tot așa... de-acum o să-mi rămânăAceeași țintă fără de zăbavă,Să-mi ușurez povara de țărână,Să-mi cer de sus paharul de otravă!

Jur-împrejur e largul care cântă,E soare-n cer, e sărbătoare sfântă,Și-n vreme ce mi-a amuțit pământulFiorul păcii-n suflet mi se lasă,Eternități îmi flutură veșmântul;Simt Dumnezeu cum mă primește-n casă...

Mai sus!... Mai sus!... Cetățile de steleCuprind rotirea gândurilor mele,Și, ca un sân ocrotitor de mamă,O năzuință proaspătă mă cheamă:

Neprihănită, mândră poezie,Lumină albă, pururi adorată,Ascultă-mă cu ruga mea târzie,Și fă pe veci în minte să-mi tresalte,Strălucitoare, rece și curată,Singurătatea culmilor înalte...