În muzeu

Lăcaș cernit al trecerii eterne,Trist sarcofag al vremii adormite,Tu, jalnică posomorâtă urnă,Ce-aduni cenușa gloriilor stinse -Sub bolta ta mi-e frig și mă cutremur.

De undeva, de dincolo de moarte,Eu simt un duh întunecat cum vine,Cum își desface aripile negre,Cu zbor încet din haos se desprinde,Și toate pier pe câte-un drum s-abateȘi le-a atins răsufletul de gheață...Mor florile și zâmbetele mor,Se frânge visul, dragostea apune,Se sting zdrobite clocotele urii,S-aștern în praf și dumnezei și îngeri,Trosnesc și cad arcadele măiestre,C-un geamăt lung se surpă Partenonul.Iar duhul rău purcede mai departe,Și râsul lui se plimbă pe ruine...

Zadarnic, tu, crăiasă-ndurerată,Cu ochii stinși l-ai plâns pe Mausolos,Și jalea ta a-ntruchipat minuneaCe-mpodobea de mult Halicarnasul...Și tu-n zadar ți-ai scris, Sardanapale,În marmură cântarea biruinței...Sunt toate praf... - Un bulgăre nătâng,Un strop răzleț și fără strălucireA mai rămas din visele lui Ramses,Ce-a ferecat eternitatea-n piatră.

Bieți biruiți, azi sunteți toți alături,Ostași căzuți ai luptei nesfârșite,E moartă azi și vechea voastră vrajbă.Neputincios, la poalele Astartei,Cu arcul frânt, stă trist săgetătorul,Privind obrazul spart al unui sfinx...

Cum stați așa, sărăcăcioase moașteCe-ați mai rămas, sărmane mărturiiDin strălucirea moart-a unui vis,Satiri, himere, nimfe și centauri,Cu trupul frânt, cu brațele pierdute;Și cum amurgu-nlăcrimat trimiteDe sus, din cer, un giulgiu mortuarPe la fereastra criptei voastre reci;În liniștea arcadelor boltite,Eu singur viu pe câmpul de bătaie,Stau îngrozit de suspinarea voastră,De geamătul ce tremură-n văzduh,Și mintea mea aude cum pământulÎși cere astăzi morții înapoi...

Veniți, veniți să facem îngropare!Drumeți de-acum ai vremii stătătoare,Veniți o groapă nouă să săpăm!Să le-așezăm în tristă înfrățireAceste moaște jalnice și sfinte,Deasupra lor să crească iarba verde,Să-și cânte viața imnul ei de slavă,Iar din amarul plâns al veșnicieiSă prindem vraja clipei trecătoare...