În munți

Voi, munților mândri, moșnegi cununațiCu stelele bolții albastre,În leagănul vostru de codri și stânciDorm toate poveștile noastre.Alături de șoimii cu ochii aprinși,Din tainica voastră dumbravă,Se-nalță-ndrăznețe-n lumina din cerȘi visele noastre de slavă.

În voi își deșteaptă plânsorile eiFrumoasa mea țară săracă,Cu brațe lipsite de-al luptei fiorȘi buze ursite să tacă.La voi vine jalea-i când vifor păgânPurcede strigarea să-i frângă,În cântec o schimbă pădurea de braziȘi-n lume-o trimite să plângă.

La voi mă îndrumă-n cărările eiȘi biata mea soartă pribeagă,Pădurea cea veșnic lipsită de somnMi-e sfântă și-atâta de dragă.Cântarea măiastră din codrii cărunțiDă strunelor mele povață,Și-o mândră poveste strivită de vremiTruditul meu suflet învață.

Din culmea pleșuvă cu creștetul albPrivirile-mi zboară departe,Și-n mintea supusă tresare aprinsFiorul măririlor moarte.Un vaier amarnic se zbate-n amurgȘi stăruie-n zvonuri de ape,Al munților vaier mă zbuciumă-n pieptȘi-mi tremură plânsu-n pleoape.

O vitregă soartă, cu patima ei,Pe-ntinsele culmi și poiene,În vremuri pitice, iubirii de frațiZiditu-i-a graniți viclene...A pus miezuine și stavil-a pus,Rupându-vă creștetu-n două,Când Domnul, stăpân pe pământ și pe cer,Pe voi v-a dat, munților, nouă!

Vă arde rușinea din creștet, ades'Voi aspră porniți vijelie -Și sufletu-mi lacom vă soarbe atunciNăprasnica voastră mânie!Din urletul vostru sub cerul aprins,Din ploaia de trăsnete greleS-a naște odată, plutind peste vremi,Cântarea cântărilor mele!