Sonet II

Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor treceDin ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,Minune cu ochi mari și mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,Privirea ta asupra mea se plece,Sub raza ei mă lasă a petreceȘi cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu știi a ta apropiereCum inima-mi de-adânc o liniștește,Ca răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilărește,Se stinge-atunci o viață de durere,Privirea-mi arde, sufletul îmi crește.