Misterele nopții

Când din stele auroaseNoaptea vine-ncetișor,Cu-a ei umbre suspinânde,Cu-a ei silfe șopotindeCu-a ei vise de amor;

Câte inimi în plăcereÎi resaltă ușurel!Dar pe câte dureroaseCântu-i mistic le apasă,Cântu-i blând, încetinel.

Două umbre, albicioaseCa și fulgii de ninsori,Razele din alba lunăMi le torc, mi le-mpreunăPentru-ntregul viitor;

Iar doi îngeri cântă-n plângeri,Plâng în noapte dureros,Și se sting ca două stele,Care-n nuntă, ușurele,Se cunun căzânde jos.

Într-un cuib de turtureleCa și fluturii de-ușorSaltă Eros nebunește,Îl desmiardă, l-încălzeșteCu un vis de tainic dor;

Iar în norul de profumeDouă suflete de floriLe desparte-al nopții mireCu fantastica-i șoptire,Le resfiră, până mor.

Când pe stele aurieNoaptea doarme ușurel,Câte inime râzânde,Dar pe câte suspinândeLe delasă-ncetinel!

Dar așa ne e destinul,Vitreg prea adeseori,Unui lumea i-acordează,Iar pe altul îl boteazăCu-a lui rouă de plânsori.