Lasă-ți lumea...

Lasă-ți lumea ta uitată,Mi te dă cu totul mie,De ți-ai da viața toată,Nime-n lume nu ne știe.

Vin' cu mine, rătăceștePe cărări cu cotituri,Unde noaptea se trezeșteGlasul vechilor păduri.

Printre crengi scânteie stele,Farmec dând cărării strâmte,Și afară doar de eleNime-n lume nu ne simte.

Părul tău ți se desprindeȘi frumos ți se mai șede,Nu zi ba de te-oi cuprinde,Nime-n lume nu ne vede.

Tânguiosul bucium sună,L-ascultăm cu-atâta drag,Pe când iese dulcea lunăDintr-o rariște de fag.

Îi răspunde codrul verdeFermecat și dureros,Iară sufletu-mi se pierdeDupă chipul tău frumos.

Te desfaci c-o dulce silă,Mai nu vrei și mai te lași,Ochii tăi sunt plini de milă,Chip de înger drăgălaș.

Iată lacul. Luna plină,Poleindu-l, îl străbate;El, aprins de-a ei lumină,Simte-a lui singurătate.

Tremurând cu unde-n spume,Între trestie le farmăȘi visând o-ntreagă lumeTot nu poate să adoarmă.

De-al tău chip el se pătrunde,Ca oglinda îl alege -Ce privești zâmbind în unde?Ești frumoasă, se-nțelege.

Înălțimile albastrePleacă zarea lor pe dealuri,Arătând privirii noastreStele-n ceruri, stele-n valuri.

E-un miros de tei în crânguri,Dulce-i umbra de răchițiȘi suntem atât de singuriȘi atât de fericiți!

Numai luna printre ceațăVarsă apelor văpaie,Și te află strânsă-n brațe,Dulce dragoste bălaie.