Din străinătate

Când tot se-nveselește, când toți aci se-ncântă,Când toți își au plăcerea și zile fără nori,Un suflet numai plânge, în doru-i se avântăL-a patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători.

Și inima aceea, ce geme de durere,Și sufletul acela, ce cântă amorțit,E inima mea tristă, ce n-are mângâiere,E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit.

Aș vrea să văd acuma natala mea vâlcioarăScăldată în cristalul pârăului de-argint,Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:A codrului tenebră, poetic labirint;

Să mai salut o dată colibele din vale,Dorminde cu un aer de pace, liniștiri,Ce respirau în taină plăceri mai naturale,Visări misterioase, poetice șoptiri.

Aș vrea să am o casă tăcută, mitutică,În valea mea natală, ce undula în flori,Să tot privesc la munte în sus cum se ridică,Pierzându-și a sa frunte în negură și nori.

Să mai privesc o dată câmpia-nfloritoare,Ce zilele-mi copile și albe le-a țesut,Ce auzi odată copila-mi murmurare,Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut.

Melodica șoptire a râului, ce geme,Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor,Cântarea în cadență a frunzelor, ce freme,Născur-acolo-n mine șoptiri de-un gingaș dor.

Da! Da! Aș fi ferice de-aș fi încă o datăÎn patria-mi iubită, în locul meu natal,Să pot a binezice cu mintea-nflăcăratăVisările juniei, visări de-un ideal.

Chiar moartea, ce răspânde teroare-n omenire,Prin vinele vibrânde ghețoasele-i fiori,Acolo m-ar adoarme în dulce liniștire,În visuri fericite m-ar duce către nori.