Un duel

Eroii mei sunt doi cocoșiDe rasă, pintenați, frumoșiCa ofițerii la paradă.Doi cavaleri aristocrați.Dintr-o privire ofensațiÎncep duelul fără spadă.Au martori puii speriați.Teren - o parte din ogradă,Dar n-au motiv de sfadă,Căci nu se știe-a cui e vina -Misteru-nvăluie pricina, -Deci: căutați găina...

Din amândouă părțileSe-ncep ostilitățile.Ei stau o clipă față-n fațăCu ciocurile la pământ,Apoi deodată-și iau avântȘi lupta-ncepe săltăreață:Sar deodată,Dau cu ciocul.Cad alături,Schimbă locul.Bat din aripi,Dau din gheare.Unul cade,Altul sare...Iar s-atacă,Iar se pișcă...Dar deodată nu mai mișcă...Față-n față, multă vreme,Stau așa, ca două ghemeNeclintiteȘi zburlite,Până când, pe nesimțite,Unul părăsește sfada,Întorcându-se cu coada...

*

Atunci ieși de sub șopronUn folozof-clapon,UrâtȘ-atâta de bătrân încâtA dat în mintea puilor...El s-a oprit în fața lorCotcodăcind sonor:- Eu dezaprob acest conflict.E o rușine, un delictNedemn de vremi civilizate.Dar așteptăm un viitorCând, mândri de chemarea lor,Cocoșii nu se vor mai bate...Voi vă certați pentr-o găină,Dar nu vedeți? E curtea plină!Ba treceți gardul la vecini,Că și p-acolo sunt găini...De ce vă puneți gheara-n gât?Să lase unul cât de cât,Să dea și celălalt ceva, -Eu, cât de cât, socot c-o da!