Pastel

Din asfințit, de peste munte,Răsfrângeri roșii de amurgSe sfarmă-n licăriri mărunteȘi-n Dunărea umbrită curg.

Dar unda tulbure le-ngroapăCând, subt răchitele din vale,De-abia mai tremură pe apăCa niște coji de portocale.

Acolo jos, peste cununaÎntunecatului boschet,Sclipește-n aer semilunaDin vârful unui minaret.

Și parcă zugrăvit anume,Își culcă umbra până-n malOstrovul izolat de lumeCa un castel medieval.

El pare-o navă fermecatăCe-a ancorat aici, subt munte,Minune îndelung visatăDe valul Dunării cărunte!

A așteptat în nopți senineStrălucitoarea dimineață,Când din adâncul apei lineS-a ridicat la suprafață

Ca o grădină plutitoareCu pomi și păsări împreună,Cu florile-i ce râd în soareȘi noaptea tremură subt lună.