Păinjiniș

În plasa gândurilor mele de luminăȚi-am prins imaginea: o viespeSubțire-n mijloc, ageră și fină.

O adiere poate s-o desprindăDin luminosul ei hamac.Să cadă ca o floare pe fața unui lac,Să-i tulbure metalica oglindă...

E seară... Plopii înșirați în zareSe sting departe -Văpăi de umbră, facle funerareLa căpătâiul zilei moarte...

De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?Rămâi a mea...O, nu te zbate, dulcea mea captivă, -Rețeaua fină s-ar cutremuraȘi fiecare fir întins prea tareMă doare...

Că le-am urzit - păianjen solitar -Nu din argintul razelor de lună,Ci din fiorul unui vis bizarPe care Noaptea mi-l aduce-n darCa să-l trăim o clipă împreună...