Noapte de iarnă

Cad din cer mărgăritarePe orașul adormit...

Plopii, umbre solitareÎn văzduhul neclintit,Visători ca amoreziiStau de veghe la fereastră,Și pe marmura zăpeziiCulcă umbra lor albastră.

Iarna!... Iarna tristă-mbracăStreșinile somnoroase,Pune văl de promoroacăPeste pomi și peste case.Scoate-o lume ca din basmeÎn lumini de felinare -Umple noaptea de fantasmeNeclintite și bizare.Din ogeagul de cărbuneFace albă colonadăȘi pe trunchiuri negre puneCapiteluri de zăpadă,Iar prin crengile cocheteFlori de marmură anină, -O ghirlandă de bucheteCare tremură-n lumină.Reci podoabe-n ramuri goalePlouă fără să le scuturi,Ici, risipă de petale,Colo, roi ușor de fluturi...

*

Și din valul de zăpadă,Ca o mută arătareLegănându-se pe stradă,Un drumeț ciudat răsare...Vine cu popasuri multe,Face-n calea lui mătănii.Câte-odată stă s-asculteClopoțeii de la sănii.Alteori uimit tresare,Dă din mâini șoptind grăbit -Parcă spune-o taină mareUnui soț închipuit...Ca o umbră din povesteSe strecoară-ncet, și iarStă deodată fără vesteRezemat de-un felinar.

Fața lui se lămurește, -Pare-nduioșat acum...Visător și lung priveșteCasele de peste drum:Poartă mică... pomi în floare...O fereastră luminată...Streșini albe de ninsoare...Toate-i par ca altădată!

Și păreri de rău trecuteCad pe inima-i trudită,Ca un stol de păsări mutePe-o grădină părăsită:"Bulgăraș de gheață rece,Iarna vine, vara treceȘi n-am cu cine-mi petrece...Bulgăraș topit în foc,Dacă n-am avut noroc!Dacă n-am avut noroc..."

Glasul, înecat, se curmă.Omul, șovăind în stradă,Pleacă iar, lăsând în urmăPete negre pe zăpadă.