Înșiră te, mărgărite

Trei copile de-mpăratStau într-un măreț palat,Înșirând la scumpe salbeDe mărgăritare albe.Iar o pasăre măiastrăVine vesel pe fereastrăȘi, bătând din aripioare,Zice, blând cuvântătoare:"Bine, bine v-am găsit,Dalbe flori din răsărit!""Bine-ai venit de la rai,Păsărea cu dulce grai!""Eu sosesc cu primăvaraCa să mă întorn cu vara;Ș-acum vin pe-al vostru plai,Aducând luna lui mai,Luna cea de lăcrimioareȘi de doruri iubitoare,Și o dalbă de povesteCum n-a fost și nu mai este!""Păsărică, spune, spuneCea poveste de minune,Că ți-om face noi trei salbeDe mărgăritare albe."

I

"Înșiră-te, mărgărite,Pe lungi fire aurite,Ca o horă luminoasă,Ca povestea mea duioasă:Fost-a fost în lume-odatăMândruliță, dulce fată,Și la chip fermecătoareDe puteai căta la soare,Iar la ochișorii săiȘi la față-i nu putei!Florile îi ziceau floare,Stelele, stea lucitoare,Încât vecinic flori și steleSe certau noaptea-ntre ele!Iată-n fapt de dimineațăCă pe câmpul de verdeațăCopilița, cu-alte două,Se primbla, torcând prin rouăUna zice: "Am visatDe-un fecior de împărat!Dac-ar fi acum să vieSă m-aleagă de soție,I-aș aduce eu în darUn șoiman de armăsarCare zboară, care sarePeste munți și peste mareȘi înconjură pământulMai ușor chiar decât vântul!"Alta zice: "Surioare!Eu i-aș tese-n foc de soareO cămașă-n zece ițe,Cu descânteci prin altițe,Ca să-i fie de norocȘi să-1 apere de foc,Și de patimi sufletești,Și de boalele trupești!"Iar frumoasa copilițăZice astfel din guriță:"Eu i-aș face doi feciori,Doi de gemeni frățiori,Cu cosițele-auriteȘi cu fețele-nflorite,De n-ar fi alții ca eiDrăgălași și frumușei,Căci ar fi strălucitoriCa doi ochi veselitori!""De mi-i face-așa copii,Tu, mireasa mea să fii!(Zice-atunce mândrul craiCe vâna pe verde plai.)Tu să fii a mea mireasă,A mea dulce-mpărăteasă!Tu, minune-ncântatoareCare ești ruptă din soare!"Copiliță-n fericireStă pătrunsă de uimire,Ochii galeș i se-nchid,Degetele-i se deschid,Fusu-i pică, firu-și pierde,Și ea cade-n iarba verde.Iară craiul tinerelO ia-n brațe ușurel,Și cu gingașul odorSaltă pe-al său cal ușor,Calul falnic se-ncordează,Sare, zboară și nechează;El nechezul n-a sfârșit,La palat c-a și sosit!

Șapte zile-abia trecea,Mare nuntă se făcea,Cu nuntași nenumărați,Cum se cade la-mpărați,De-a mers vestea-n depărtări,Peste nouă țări și mări!Fost-au față crai vestiți,Cu coroane-mpodobiți,Și vestite-mpărătese,Tot frumoase și alese.Fost-au încă la serbareOaspeți mari de spaimântareUriași cu negre semne,Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne,Zmei cu ochii sângeroșiȘi vitejii feți-frumoși!Dar din toți nuntașii cineRăspândea mai vii lumine?Dulce-a craiului mireasă,Tânăra împărăteasă,Care ochii fermecaDe zâmbea sau de juca.Blândul zâmbet al copileiLumina ca faptul zilei,Ș-al ei joc părea un zborChiar de flutur sprinteior.Fost-am încă și eu fațăLa cea nuntă mult măreață,Și de-atunci tot mă gândescC-am visat un vis ceresc!

II

Înșiră-te, mărgărite,Pe lungi fire aurite,Precum șirul din poveste,Că-nainte mult mai este:

Trecu luna, trecu două,Trecu cinci, trecură nouă,Doamna născu doi feciori,Doi de gemeni frățiori,Cu cosițe poleiteȘi cu fețe înflorite,De păreau strălucitoriCa doi ochi veselitori!...

Alei, mândre surioare!Puteați voi a-mi spune oareCe-i mai bun în astă viațăCa iubirea cu dulceață?Ce-i mai sfânt și mai alinCa mama cu prunc la sân?Ce-i mai drag și mai plăcutCa pruncuțul nou-născut?...Mama doamnă, fericită,Cu doi prunci împodobită,Îi ținea duios la sân,Ca doi fluturi pe un crin,Și din pletele-i gingașeLe făcea lor dulce fașe,Și pe brațe-i, ca să-i culce,Le făcea un leagăn dulce.Ea-i privea și zi și noapte,Le vorbea cu blânde șoapte,Și, privindu-i, se uimea!...Ea-i trezea și-i adormea.I-adormea tot în cântăriȘi-i trezea în sărutări.

Când era pe adormire,Le cânta cu-nduioșire:"Nani, nani, copilași,Dragii mamei feciorași!Că mama v-a legăna,Cu vers dulce v-a-ngânaȘ-a ruga pe DumnezeuSă vă primble-n raiul său,Să vedeți, unicii mei,Ceruri plini de curcubei,Ploi de raze și de stelePe câmpii de viorele,Ș-oi ruga Domnul cerescSă ajungeți cum doresc,Viteji mari și feți-frumoși,Doi luceferi mângâioși.Lumea să vă îndrăgească,Dușmanii să se-ngrozească,S-aveți parte și renume,Să vă meargă vestea-n lume!

Când era iar pe trezie,Le cânta în veselie:"Sculați, sculați, feții mei,Floricele dalbe!C-au venit doi îngereiÎn veșminte albe,Îngerei colindători,Floricele dalbe,Noaptea pe la cântători,Când zorile-s albe,Și v-aduc pe aripioareFloricele dalbe,Rouă sfântă-nvietoareȘi cunune albe!"

Alei! mândre surioare!Nici că se afla sub soareFericire mai deplină,Viață dulce mai senină!Dar în lume ades treceVânt de moarte, fior rece,Și pe loc se vestejeșteTot ce-n lume ne zâmbește!Seninul se schimbă-n nori,Viața-n noapte fără zori,Veselia-n aspre chinuriȘi cântările-n suspinuri!Iată că-ntr-o zi din maiMers-a vestea chiar la raiDe-acei mândri frățiori,A pământului comori,Și top îngerii în zborAu venit, ascunși de-un nor,Ca să vadă dacă suntFrați de-ai lor pe-acest pământ"Dulce-s, Doamne, la privire!Ca un vis de fericire!"Abia zis-au, și pe loc,Ca un fulger viu de foc,Crunt deochiul au ajunsPe copii și i-au străpuns!Copilașii plâng, suspin',Scot gurița de la sân,Cată-n ochii mamei lor,Pleacă fruntea, cad și mor!Vai de codrul care-și pierdeFreamătul și frunza verde!Vai de inima pustieCe-a rămas făr' de soție!Dar amar, amar de lume,De copiii fără mume,Și de mamele cu dorCare-și pierd copiii lor!

III

Înșiră-te, mărgărite,Pe lungi fire aurite,Precum șirul din poveste,Că-nainte mult mai este:

Pe copiii-mbrățișați,Într-un leagăn alb culcați,Trista mamă i-a-ngropatLângă ea, lângă palat,La fereastra din grădină,Sub o tufă de sulcină.Iar din leagănul de floriRăsărit-au până-n zoriDoi brazi gingași de o seamă,Ca doi gemeni dintr-o mamă,Ș-au crescut, crescut-au iarăDe la zori și până-n seară,Pân-au dat să se loveascăDe fereastra-mpărătească...

"Frățioare, frățioare,Înlăuntru ce vezi oare?""Văd pe mama!...Auzi, frate,Gemetele-i necurmate?""Măiculița mea iubită,Cât de-amar e rătăcită!""Ochii-i sunt două izvoareTot de lacrimi arzătoare!""Ah! privește cum ne catăPrin cea casă întristată!""Cum ne cehamă, cum ne plânge!Mâinile cum și le frânge!""Mamă, mamă, draga noastră,Iată-ne ici la fereastră,Vin' cu dulce diezmierdat,Că de mult, amar de noi,Ne lipsești la amândoi!"Astfel brazii suspinauȘ-a lor crengi le clătinauPe fereastră-n sala mare...Mama doamnă viu tresare,Vine,-aleargă, stă, nu crede,Vede brazii și nu-i vede,Șterge iute ochii săi:"Dragii mei, drăguții mei!Voi sunteți! inima-mi ziceC-ați venit voi iar aiceLâng-a mamei dulce sân,Ce hrănește-amar suspin!Scumpii mamei frumușei,Copilași, iubiții mei!Frig v-a fost în cel pământ,Pedepsi-l-ar pomnul sfânt!Ș-acum nu mai cată nimeDe a voastră frăgezime,Nici vă leagănă-n cântări,Nici v-adoarme-n sărutări!""Taci, măicuță cu durere,Că-ți aducem mângâiere.Nu jeli a noastră soartă,Că de grijă cerul poartăȘi la morți, și la cei vii,Și la flori, și la copii.Seara primăverii caldăCu dulci lacrime ne scaldă,Vântul ne adoarme-ușorCu suspin răcoritor,Și steluta serii, mută,Cu dulci raze ne sărută.""Ce vorbiți de primăvară,Și de stele, și de seară?Nu vedeți cumpliții noriCum sosesc fulgerători?N-auziți cerul cum tunăȘi pământul cum răsună?Vântul suflă și vă-ndoaie,Pe voi cade rece ploaie...Dragii mei, gingașii mei!Cum să-i apăr eu pe ei?...Biata mamă n-a sfârșit,Cerul brazii a trămitȘi sub ochii săi pe locI-au aprins în mare foc!La pământ brazii cădeau,Cu lung geamăt ei ardeauȘi spre doamna ce-i vedeaCrengile și le-ntindea.Biata mamă, despletită,Spăimântată, rătăcită,Pe fereastră se pleca,Vrând în foc a s-arunca;Dar deodată ochii săiAu zărit două scânteiPrintre flăcări strălucind,În văzduh voios sărind,Către stele tot suind,Ș-amândouă printre elePrefăcându-se în stele.Fata ei, l-acea privire,Străluci de fericire,Cum s-aprinde alba lunăDup-o aprigă furtună;Și cu grabă-n veselieIeșind noaptea pe câmpie,Ea se duse aiurind,Cu ochii la cer privind,Cum se duce neopritDorul cel nemărginit!

IV

Înșiră-te, mărgărite,Pe lungi fire aurite,Ca duioasa mea poveste,Că-nainte mult nu este:

Pe cea vale de mohor,Lâng-un limpede izvor,Mama doamnă stă culcatăȘi cu dragoste tot catăCând la cerul înstelat,Unde doru-i a zburat,Când pe fata apei line,Unde-a cerului lumineSe prevăd, se oglindeazăȘi în taină scânteiază.Biata mamă-ncet suspinăȘi cu-o floare de sulcinăEa dezmiardă-ncetișorFata micului izvor,Ș-apoi stă, și tot privește,Apa când se limpezește,Care stele mai întăiAu să iasă-n fata ei?Umbra nopții de pe valeSe pătrunde de-a ei jaleȘi ascultă în tăcereȘoapta-i plină de durere.Căci ea stelele descântăȘi, plângând, astfel ea cântă:"Câte stele sunt pe cer,Până-n ziuă toate pier,Numai două-s stătătoarePân' la răsărit de soare,Și îngână dorul meu...Coborî-le-ar Dumnezeu!

Stelișoare, blânde stele,Ochișori inimii mele!Pe pământ voi v-ați închisȘi în ceruri v-ați deschisSă priviți la dorul meu...Coborî-v-ar Dumnezeu!

Bine v-a fi vouă, bine,În cel rai cu vii lumine,Dar nici raiul nu e linCa al mamei dulce sân!Ah! copii, la sânul meuCoborî-v-ar Dumnezeu!"

O! minune! sus, în cer,Două stele iată pier!Și cu zborul de săgeatăPrin văzduh iată-le, iatăCă vin iute și voioase,Lăsând urme argintoasePân' ce cad lângă izvorÎntr-un lung, întins ogor,Și se fac din două steleDouă mărgăritărele...

Cine-n lume, cine poateMările să le înoate,Codrii vechi să mi-i pătrunzăCa să numere-a lor frunză?Cine poate-avea aflareCâte valuri sunt pe mare,Câte raze sunt în soare,Cât parfum e într-o floare?Numai dorul mamei poateSă pătrundă-n lume toate,Ca să afle mângâiereLa cumplita sa durere!Astfel Doamna, ca-ntr-un râu,Intră-n lanul cel de grâu,Și tot cată ne-ncetatStelele care-au picat.Spic de spic ea îl culege,Grâu-n palme îl alegeȘi-l sărută, și-1 dezmiardă,Copilașii să nu-și piardă!Zi de vară până-n searăEa din lan nu iese-afară,Spicuiește, spicuiește,De odihnă nici gândește!Iar când lanul s-a sfârșit,Iată, Doamne! c-a găsitÎntr-un spic frumos și mareDouă mici mărgăritare!Și de-atunci mama duioasă,In răpirea-i drăgăstoasă,Tot înșiră, visătoare,Prețioasele-i odoareȘi la sânu-i tot le strânge,Apoi râde, apoi plânge,Le deșiră când și cândȘi le-nșiră iar, cântând:

"Însiră-te, mărgărite,Pe lungi fire aurite,Precum lacrimile meleSe-nșiră curgând la stele!

Înșiră-te, mărgărite,Pe lungi fire aurite,Ca și anii mei de jalePe-a durerii tristă cale!

Înșiră-te, mărgărite,Pe lungi fire aurite,Pân' ce dorul bietei mumeVa-nceta de-a plânge-n lume!"