Tudor Arghezi

Viața și opera

Tudor Arghezi, pe numele adevărat Ion N. Theodorescu, s-a născut la 21 mai 1880 la București. A debutat la șaisprezece ani în revista Liga ortodoxă a lui Alexandru Macedonski, apoi, între 1899 și 1904, a fost călugăr la Mănăstirea Cernica, o perioadă care i-a lăsat în poezie frământările credinței și ale îndoielii. După o ședere în Elveția s-a întors în țară și a devenit unul dintre cei mai temuți gazetari ai vremii: pamfletele sale, adunate în Bilete de papagal, l-au dus de două ori după gratii, la Văcărești în 1918–1919 și în lagărul de la Târgu Jiu în 1943, după articolul Baroane, îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei.

Primul volum, Cuvinte potrivite, a apărut abia în 1927, când poetul avea 47 de ani, și a schimbat poezia românească: din cuvinte „potrivite” cu răbdare de meșteșugar, din „bube, mucegaiuri și noroi”, Arghezi scoate „frumuseți și prețuri noi”. Au urmat Flori de mucigai (1931), poezia închisorii, Cărticica de seară (1935), universul mărunt al gospodăriei de la Mărțișor, apoi, după război, 1907 – Peizaje și Cântare omului. A scris și proză, romane, tablete și versuri pentru copii.

Membru al Academiei Române din 1955, a murit la 14 iulie 1967 la București și este înmormântat în grădina casei de la Mărțișor, astăzi muzeu.