Plugarii

La voi aleargă totdeaunaTruditu-mi suflet să se-nchine;Voi singuri străjuiți altarulNădejdii noastre de mai bine.Al vostru-i plânsul strunei mele,Creștini ce n-aveți sărbătoare,Voi, cei mai buni copii ai firii,Urziți din lacrimi și sudoare.

Cu mila-i nesfârșită, cerulClipirii voastre-nduioșateI-a dat cea mai curată razăDin sfânta lui seninătate.El v-a dat suflet să tresarăȘi inimă să se-nfioare,De glasul frunzelor din codru,De șopot tainic de izvoare.

În coapsa grăitoarei miriștiDevreme plugul vostru ară;E primăvară pe câmpie,Și-n ochiul vostru-i primăvară.Blând tainele vi le desfaceDin sânu-i milostiva glie,Căci toată floarea vă cunoașteȘi toată frunza ei vă știe.

Purtați cu brațele-amândouăA muncii rodnică povară,Sub strălucirea-nlăcrimatăA dimineților de vară.Și nimeni truda nu v-alină,Doar bunul cerului părinte,De sus, pe frunte vă așazăCununa razelor lui sfinte.

A voastră-i jalea cea mai mare,A voastră-i truda cea mai sfântă,Stăpânul vitreg vă lovește,Când cerul bine-vă-cuvântă.Dar dacă-n schimbul pâinii voastre,Piticul vă plătește fiere,Îndurător v-ascultă DomnulȘi vă trimite mângâiere.

Când doarme plugul pe rotile,În pacea serilor de toamnă,La voi coboară Cosânzeana,A visurilor noastre doamnă.Vin crai cu argintate coifuriȘi-n aur zânele bălaie:Atâta strălucire-ncapeÎn bietul bordeiaș de paie.

Frați buni ai frunzelor din codru,Copii ai mândrei bolți albastre,Sfințiți cu roua suferințiiȚărâna plaiurilor noastre!Din casa voastră, unde-n umbrăPlâng doinele și râde hora,Va străluci odată vremiiNorocul nostru,-al tuturora.

A mea e lacrima ce-n tremurPrin sita genelor se frânge,Al meu e cântul ce-n pustieNeputincioasa jale-și plânge.Ci-n pacea obidirii voastre,Ca-ntr-un întins adânc de mare.Trăiește-nfricoșatul viforAl vremilor răzbunătoare.