Părăsit

Mor multe șiraguri de clipe,Și nimeni nu-mi bate la poartrăCând vremea-mi așterne pe sufletCenușa ei aspră și moartă.

Vin neguri cu noaptea pe umeri,Și bezna mă-nghite, nătângă,Și viforul vine, păgânul,A viselor aripi să-mi frângă.

Nu-i rază să-mi mângâie fruntea,Încet coborându-mi din stele...Mai străluci-va vreodatăAltaru-nchinărilor mele?

Stejarul nădejdilor multeÎși scutură frunzele moarte...Vai, tu ești atât de frumoasă,Și tu-mi ești atât de departe...