Graiul pâinii

Poveste-ntunecată-a pâinii,Nu-i strună să te știe plânge,Căci de durerea ta străvecheÎn suflet cântecul se frânge.Când de strigarea strunei meleAș vrea plânsoarea ta s-o ferec,Se sfarmă coardele striviteDe-atâta jale și-ntunerec.

Din umbra nopții care-ngroapăAl vostru neam din vremi bătrâne,Vă deslușiți în negre rânduri,Voi, dătătorilor de pâine.Cinstite mâini, de soare arseȘi înăsprite de sudoare:Din truda săptămânii voastreTrăiește-a lumii sărbătoare.

Eu vă-ntâlnesc în drumul mințiiȘi-n calea visurilor mele,Căci nu vor ochii să mă mintă,Nu vrea urechea să mă-nșele.Simt câte doruri nențeleseȘi gemăte nepriceputeAcopere cu voi alăturiCenușa veacurilor mute.

Ați împletit atâta jaleÎn doina voastră care plânge,Doar holdele cu spice greleRăsar din lacrămi și din sânge.Dureri ați zăvorât sub glie,Și patimi nemblânzite încă,Eu le-nțeleg și mă-nfioarăCum fierb în matca lor adâncă.

Mustrarea mintea mea o sapăȘi groaza sufletu-mi apasă,Căci umbra voastră-ndureratăPe veci îmi străjuie la masă.Simt duhul răzvrătirii negre,Înfricoșata zi de mâineCum și-au dospit amărăciuneaÎn bucătura mea de pâine.