Cântece
I
Tu n-ai la ușa ta zăvor,Nici lacăt n-ai la tindă,Tu n-ai la ușa ta zăvorCând eu, ca hoții, mă strecor,Și bietul suflet călător,La pragul tău colindă.
Tu mă auzi și mă-nțelegiȘi-același vis ne poartă,Tu mă auzi și mă-nțelegi,Dar popi, cu cartea lor de legi,Și pravilele lumii-ntregi,Îți străjuie la poartă.
II
Mor azi zâmbetele mele,Moare-ntreaga vraja firii,În paharul din fereastrăMor la noapte trandafirii.
Nici de cântec din tilincăNu mai tremură brădetul,Jos la marginea dumbrăviiSe usucă zmeuretul...
Mor poveștile în pragulNopților la șezătoare,Moare-o stea-n adâncul mării,Și iubirea noastră moare.
Eu rămân să țes statornicCântecul de îngropare:Zilelor de săptămână,Zilelor de sărbătoare.
III
E îngropare azi la mine,Din ochii veșnicelor steleCad razele tremurătoareLa groapa visurilor mele.
Se zbuciumă înfioratăDe-un tremur geana lor de aur,Atât de jalnică-i povesteaÎnmormântatului tezaur.
Truditul suflet se întreabă:De ce chiar cea mai dragă mânăUrsită-i pe sicriu s-arunceÎntâiul bulgăr de țărână?
IV
De va veni la tine vântul,Purtând povestea mea amară,Jelitul lui să nu te-nfrângă,Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta... Așa e scrisăNemilostiva lege-a firii;Sărutul otrăvit al brumiiOmoară toamna trandafirii...
Și cine s-ar opri să plângăO frunză veștedă-n cărare,Când codrii freamătă alăturiȘi râd în răsărit de soare?...
V
Atât de veche-i îngroparea,Nici sufletele nu ne dor,Și tot îmi mai răsai din neguriÎși au și morții dreptul lor...
În nopțile de primăvarăRevin aducerile-aminte,Și mintea, pasăre răzleață,S-abate-n drum peste morminte.
De ni se-ncrucișează drumul,Îndurerați noi ne zâmbim...Nu-ți par și zâmbetele noastreCa două flori din țintirim?
VI
Primăvară, primăvară...Zâmbetul întregii firi,Dragoste de fluturi galbeniȘi de galbeni trandafiri.
Primăvară, primăvară...Tremură luna bălaie,Dorm doi pui de rândunicăSub o strașină de paie.
În ungher, părăginită,Doarme hârbul de ghitară -Va mai fi și pentru tinePrimăvară?...