Asfințit

Crai bătrân, pornit spre rugă,Vine-Amurgul de pe munte,Împărțind cernite-odăjdiiBrazilor cu bărbi cărunte.Umiliți se-ndoaie brazii,I se-nchină, i s-apleacă,Și cu zvon de surle-l lasăPe măria-sa să treacă.

Stăruie domol moșneagul,Mai coboară, mai se suie,Și-nspre marginea păduriiStă la colț de cărăruie.Ostenit, pe-un zgheab s-așazăȘi clipind tremurătoareGenele lui argintate,Ce mi-și vede, ce mi-l doare?

Măre, colo, mai departe,Se îmbină două creste,Și-n poiană ce s-aratăE aievea, nu-i poveste.Părul galben răsfirându-șiRăsturnat peste răzoare,- De huzur i-s roși obrajii -Doarme leneș craiul Soare.

Se încruntă greu bătrânul,Murmurând încet în barbă,De sfială se cutremur'Firicelele de iarbă.Își spun taina la ureche:"Crai de glume, stai ș-adastă,Moș Amurg aleanu-ți poartă,Nu-ți dă fata de nevastă".

Craiul tânăr sus pe cresteSimte-a ierbilor povață,Și de jale, biet voiniculSe întunecă la față.Către casa lui din peșteriNecăjit moșneagul pleacă.Brazii-nfiorați îl lasăPe măria-sa să treacă.

În oftat se-ndoaie fagii,Tremură în crâng aluniiȘi deodat' pădurea-ntreagăA-nțeles durerea Lunii...Biată Lună tremurată,În zadar te-arăți în cale,Toate florile suratePlâng de dorurile tale.