Moartea căprioarei
Fragment
Seceta a ucis orice boare de vânt.Soarele s-a topit și a curs pe pământ.A rămas cerul fierbinte și gol.Ciuturile scot din fântână nămol.Peste păduri tot mai des focuri, focuriDansează sălbatice, satanice jocuri.[…]
Poezie protejată de drepturi de autor până la 1 ianuarie 2027. Reproducem doar un fragment, cu titlu de exemplificare; textul integral se găsește în edițiile tipărite.
Despre poezie
Scrisă în 1954 și publicată în volumul de debut Primele iubiri (1956), Moartea căprioarei este poemul care l-a impus pe Labiș și rămâne cel mai cunoscut text al lui. Întâmplarea e din anii secetei și ai foametei de după război, în munții Sucevei natale: copilul îl însoțește pe tată la o vânătoare pe care o impune nevoia de a hrăni familia.
Poemul e construit din contraste: seceta care „a ucis orice boare de vânt” și răcoarea izvorului, căprioara care vine să bea ca o fecioară și pușca tatălui, ritualul ferecat al morții și foamea copilului care, la sfârșit, mănâncă și plânge. Trecerea de la inocență la vinovăție, spusă cu o simplitate cutremurătoare, a făcut din el unul dintre marile poeme ale literaturii române postbelice.