Nicolae Labiș

Viața și opera

Nicolae Labiș s-a născut la 2 decembrie 1935 la Poiana Mărului, comuna Mălini, în județul Suceava, într-o familie de învățători. Copil precoce, a scris versuri de la zece ani și a urmat liceul la Fălticeni și la Iași, apoi Școala de Literatură „Mihai Eminescu” din București (1952–1954), unde profesorii și colegii l-au recunoscut imediat drept cel mai dotat dintre tinerii poeți ai generației.

A debutat editorial cu Primele iubiri (1956), volum care cuprinde și Moartea căprioarei, poemul devenit emblema sa, scris la nouăsprezece ani: amintirea unei vânători din anii secetei, în care copilul descoperă vinovăția și moartea. Al doilea volum, Lupta cu inerția, a apărut postum, în 1958. În puținii ani de creație, Labiș a reușit să scoată poezia românească din formulele proletcultismului și să redeschidă drumul liricii autentice, motiv pentru care Eugen Simion l-a numit „buzduganul unei generații”.

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956 a fost lovit de un tramvai în București și a murit la 22 decembrie, la douăzeci și unu de ani; pe patul de spital a dictat ultimul poem, Pasărea cu clonț de rubin. Este înmormântat la cimitirul Bellu.