Speranța

Cum mângâie dulce, alină ușorSperanța pe toți muritorii!Tristețe, durere și lacrimi, amorAzilul își află în sânu-i de dorȘi pier, cum de boare pier norii.

Precum călătorul, prin munți rătăcind,Prin umbra pădurii cei dese,La slaba lumină ce-o vede lucindAleargă purtat ca de vântDin noaptea pădurii de iese:

Așa și speranța - c-un licur ușor,Cu slaba-i lumină pălindă -Animă-nc-o dată tremândul picior,De uită de sarcini, de uită de nori,Și unde o vede s-avântă.

La cel ce în carcere plânge amarȘi blestemă cerul și soartea.La neagra-i durere îi pune hotar,Făcând să-i apară în negru talarA lumii par?nimfă - moartea.

Și maicii ce strânge pruncuțu-i la sân,Privirea de lacrime plină,Văzând cum geniile morții se-nclinPe fruntea-i copilă cu spasmuri și chin,Speranța durerea i-alină.

Căci vede surâsu-i de grație plinȘi uită pericolul mare,L-apleacă mai dulce la sânu-i de crinȘi fața-i umbrește cu păr ebenin,La pieptu-i îl strânge mai tare.

Așa marinarii, pe mare umblând,Izbiți de talazuri, furtune,Izbiți de orcanul ghețos și urlând,Speranța îi face de uită de vânt,Și speră la timpuri mai bune.

Așa virtuoșii murind nu desper,Speranța-a lor frunte-nsenină,Speranța cea dulce de plată în cer,Și face de uită de-a morții dureri,Pleoapele-n pace le-nchină.

Cum mângâie dulce, alină ușorSperanța pe toți muritorii!Tristețe, durere și lacrimi, amorAzilul își află în sânu-i de dorȘi pier, cum de boare pier norii.