Povestea codrului

Împărat slăvit e codrul,Neamuri mii îi cresc sub poale,Toate înflorind din milaCodrului, Măriei sale.

Lună, Soare și LuceferiEl le poartă-n a lui herb,Împrejuru-i are dameȘi curteni din neamul Cerb.

Crainici, iepurii cei repeziPurtători îi sunt de vești,Filomele-i țin orchestrulȘi izvoare spun povești.

Peste flori, ce cresc în umbră,Lângă ape pe potici,Vezi bejănii de albine,Armii grele de furnici...

Hai și noi la craiul, dragă,Și să fim din nou copii,Ca norocul și iubireaSă ne pară jucării.

Mi-a părea cum că naturaToată mintea ei și-a pus,Decât orișice păpușăSă te facă mai presus;

Amândoi vom merge-n lumeRătăciți și singurei,Ne-om culca lângă izvorulCe răsare sub un tei;

Adormi-vom, troieni-vaTeiul floarea-i peste noi,Și prin somn auzi-vom buciumDe la stânele de oi.

Mai aproape, mai aproapeNoi ne-om strânge piept la piept...O, auzi cum cheam-acumaCraiul sfatu-i înțelept!

Peste albele izvoareLuna bate printre ramuri,Împrejuru-ne s-adunăAle Curții mândre neamuri:

Caii mării, albi ca spuma,Bouri nalți cu steme-n frunte,Cerbi cu coarne rămuroaseCiute sprintene de munte -

Și pe teiul nostru-ntreabă:Cine suntem, stau la sfaturi,Iară gazda noastră zice,Dându-și ramurile-n laturi:

- O, priviți-i cum viseazăVisul codrului de fagi!Amândoi ca-ntr-o povesteEi își sunt așa de dragi!